Punctul cel dolofan

Despre ce putem vorbi în aceste zile decât despre pensii. Freamăt și multă speranță pentru un trai mai prosper se simte printre vârstnicii țării care au și început să facă calcule. S-au și umplut pagini cu cifre despre cât va fi pensia uncheșului din ianuarie, când guvernanții au propus mărirea punctului de pensie la 37,5%, dar ce frumusețe de pensioară va fi din 2009, când mărirea promisă este de 45%! Bătrânii noștri chiar speră, parcă s-ar băga și la niște cumpărături în rate, iar fețele lor crispate de durerea vreo unui junghi se înseninează. Personal, cred că va fi posibilă prima mărire pentru că, în virtutea perioadelor pre-electorale, se întâmplă și minuni.

 

Despre a doua, însă, mă îndoiesc, deoarece nu se știe dacă va veni la putere partidul care a promis această dolofănire a punctului de pensie. Pe de altă parte, oricât de mult am clămpăni despre acest subiect, tot o vorbărie inutilă pare, pentru că, fiecare suplimentare a veniturilor pensionarilor se face parcă după ureche, ca o pomană sau ca ceva doar de impresie bună, înainte de alegeri. Rămâne vorbărie cât nu se ia în considerare, cu toată seriozitatea, și nu se pun la punct un sistem de pensii și soluții realiste pentru mărirea lor. E drept, ca ziariști, nu ne mai putem da foarte indignați despre cât de crud este guvernul care lasă pensionarii în mizerie, pentru că, măcar anul acesta, s-a făcut ceva; până în septembrie, pensiile vor crește, numai în 2007, cu 17%. Dar nici nu putem să picăm pe spate de extaz când promisiunile politice, care se fac pe această temă, pentru hăăăăt… 2009, miros de departe a propagandă. Și miros tare, pentru că mărirea punctului la 37, 5%, ar costa guvernul cam 2,5 miliarde de euro, iar cei care au propus-o n-au avut nicio idee despre cum s-ar putea face aceasta fără mărirea contribuțiilor sociale a angajaților.