Conferința județeană de alegeri a PNȚCD Suceava, care s-a desfășurat ieri în sala mică a Casei Culturii din municipiul reședință de județ, s-a bucurat de prezența liderului național al partidului, dl Marian Petre Miluț, și a mai multor membri din conducerea centrală însă sala a fost destul de goală.
Din cei 190 de delegați chemați să-și aleagă noul președinte au fost prezenți ceva mai bine de 140, iar noua structură de conducere la nivel de județ este formată din Petru Juravlea (președinte), Vasile Lupu (prim-vicepreșe-dinte), Dan Strutinschi (secre-tar) și vicepreședinții Mihaela Ilie, Petru Ureche, Gheorghe Bardan, Ioan Ilișescu, Vasile Timofte, Vasile Capră, Costel Grigorean și Dorin Vataman (fost deputat în mandatul 1996-2000). O privire arunca-tă peste „noul” birou județean relevă faptul că dl Juravlea dorește să plece la drum cu oa-meni care au mai făcut politi-că, fie prin PNȚCD, fie prin alte partide. De altfel, partidul a avut serios de suferit după ce, în luna februarie a acestui an, fostul lider județean, dl Cristinel Macovei, a plecat la PD alături de majoritatea mem-brilor din biroul județean de la acea vreme. Conferința de alegeri nu a avut parte de niciun fel de mi-ză, echipa fiind cu mult timp înainte stabilită. Singura „dis-tracție” a celor prezenți a fost posibilitatea de a-și spune pă-rerea de față cu președintele partidului, dl Miluț. Acesta din urmă a luat cuvântul abia la finele ședinței și a avut ne-plăcuta surpriză să constate că doar câteva zeci de membri mai rămăseseră în sală. Dl Miluț a încercat să-l încurajeze pe noul președinte în misiunea sa de a-i face pe membri mai „as-cultători”. „Îl felicit pe dl Ju-ravlea, dar îi va fi foarte greu în continuare. În condițiile în care mesajul președintelui es-te la final și sala e goală, e foar-te trist. Ar trebui să avem pu-terea să-i aducem pe oameni lângă noi ca să putem să le transmitem mesajele noastre”, a spus dl Miluț. Liderul național a avut un mesaj și pen-tru fostul președinte, Cristinel Macovei: „Știam că va pleca dincolo, știam exact ce va face. Trebuie să ne uităm mai cu grijă la oameni și să-i aducem lângă noi abia după ce analizăm faptele fiecăruia”. De altfel, mesajul dlui Miluț pentru țărăniști a fost destul de clar: realizarea polului de dreapta alături de PNL devine un deziderat pentru partid, la fel ca și reactualiza-rea problemelor țăranului român, cu predilecție cea a proprietății. „PNȚCD trebuie să preia problema țăranilor a-colo de unde a lăsat-o. Să fiți ca niște apostoli pentru PNȚCD. Să scrieți problemele și soluțiile pentru oameni pe hârtie și să mergeți cu ele din poartă în poartă. Doar așa putem reuși”, a spus la final dl Miluț.


























Comentarii