Încă o șansă pentru „Rege“

Da. S-a întâmplat și asta. Hagi, antrenor la Steaua. Era de așteptat. Mai devreme sau mai târziu se ajungea și aici. S-a întâmplat mai devreme decât aș fi crezut, în weekendul trecut.
 

„Regele” va antrena echipa cu care se culcă și se trezește de când era jucător. Echipa față de care și-a manifestat dra-gostea mereu, indiferent pe unde l-au purtat pașii. Echipa pentru care, de exemplu, a fugit de la Istanbul pentru a face o conferință de presă și a-l pune la colț pe Mircea Lucescu, care se luase de culorile roș-albastre. Sentimentele multora sunt amestecate. Hagi este un brand, o imagine care se vinde foarte bine acasă, peste hotare, pretu-tindeni. Dar Hagi a fost adus în Ghencea ca antrenor, nu ca brand. Hagi trebuie să demonstreze acum dacă are vocație de antrenor. Este marea sa șansă, dar în același timp sunt convins că este și ultima de a dovedi că are valoare în acest domeniu. Acum are totul de partea sa. Suporteri devotați, un patron care-l va sprijini necondiționat, echipă cu palmares și capabilă să facă performanță, bani, totul. To-tul! La cum îl știm, trebuie să facă un prim lucru esențial: să arunce tri-coul care încă-i stă, inconștient, pe umeri și să îmbrace costu-mul de antrenor. Cred că dacă Hagi nu va izbuti ca antrenor în Ghencea, nici nu va mai antrena pe nimeni niciodată. În limbajul peluzei, dacă va da chix și de această dată, fotbalul se va juca pentru el doar la televizor și pe la gale festive. Și, probabil, ar fi păcat! Steaua poate fi pentru Hagi capătul drumului în această meserie sau începutul lui… Acesta e adevăratul pariu al „Regelui” cu antrenoratul!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: