Rămân cârciumile !

Radio-România Actualități, în dimineața zilei de 19 iunie 2007, ne aducea vestea, arhicunoscută și supraascultată de altfel, că Cetatea de Scaun a Sucevei stă să se pulverizeze, după cum se spune în ,,Jurnalul național”, întrucât autoritățile locale nu s-au gândit să aloce nici măcar o para chioară pentru conservarea acestui monument cu valoare istorică de interes mai mult decât național.

 

Dacă înainte de 1989 nu era admis a se pune problema restaurării Cetății, fiindcă ,,Noi construim astăzi altfel de cetăți: ale industriei, ale tehnicii, ale chimiei” (Nicolae Ceaușescu – Cuvântare rostită cu ocazia vizitei de lucru din județul Suceava, în 1977), imediat după anul apocaliptic 1989, Cetatea a fost asediată de cârciumari. Nici unul dintre asediile militare, înregistrate în decursul istoriei (turcești, tătărăști, poloneze) n-a avut efect mai eficient decât acestea, cârciumărești, sprijinite cu bravă abnegație patriotică de unii reprezentanți de frunte ai autorităților locale (județene și municipale), mai ales că anume persoane cu înalte funcții ministeriale se vădeau abitir (da de tot) interesate de procesul de cârciumizare a Cetății (și nu numai a Cetății) prin intermediul unor firme ultraspecializate care nu se zgârceau când venea vorba (și venea, cu insistență chiar) de cointeresare, stimulare și alte concepte din aceeași categorie, proprii economiei de piață în originală variantă românească. Ca urmare, Cetatea n-are decât să se facă pulbere, căci cârciumile (de suprafață sau/și subterane) înfloresc și prosperă, iar marele Împușcat, dacă prin cine știe ce miracol, ar mai face o vizită la Suceava, și-ar schimba ușurel discursul, adaptându-l la noile condiții tâlhăresc-tranziționale: ,,Noi, azi, avem de edificat altfel de cetăți – în principal cârciumile ca semne de neconfundat ale realităților vremii în care trăim, distrugem și jefuim! Cât despre Cetatea de Scaun…” Suntem îndreptățiți să sperăm că, în marele lor zel patriotic, toți cârciumarii (de la cei care deservesc direct onor clientelă și până la cei din spatele ușilor capitonate) vor proba, vorba lui Agamiță Dandanache, un înalt patriotism, acceptând a se implanta pe unul dintre pereții locantelor lor o placă prin care să se amintească celor interesați că pe aceste locuri a fost cândva o construcție de piatră care se numea Cetatea de Scaun și care nu făcea altceva decât să încurce lumea filocârciumărească fără nici un rost, din moment ce chiar în interiorul ei nu era voie să se amenajeze localuri cu produse cârciumărești. Așa se face că, dacă orice urmă a Cetății de Scaun va fi să dispară (și imperativele epocii noastre de construire multilateral dezvoltată a capitalismului pungășesc și înaintare a României spre impe-rialismul tâlhăresc spre asta tind în mod indubitabil), rămân în locul ei cârciumile care, instalate cum sunt pe buza șanțului, în sit istoric și arheologic, împing Cetatea, încet, dar sigur, în prăpastie, atât la propriu (în primul rând), cât și la figurat.