Suceveanul Bumbac, la Dinamo

Managerul general al Jiului Petroșani, Ioan Sdrobiș, a anunțat oficial că fundașul deținut în coproprietate cu CFR Timișoara, Constantin Bumbac, a semnat un contract pe patru ani cu campioana României, Dinamo București.
 

“Am vrut să îl aduc definitiv la Jiul, dar a preferat să joace la Dinamo, care totuși e campioana țării. Este un fundaș foarte bun și sper să se integreze acolo. E spre binele lui acest transfer și îi urez mult noroc. Eu am fost cel care l-a adus la Jiul, în 2001. Imediat ce l-am văzut mi-am dat seama că e un fotbalist de viitor”, a declarat Ioan Sdrobiș. Pe lângă Dinamo, de serviciile lui Bumbac s-au interesat și proaspăt retrogradata în Liga a II-a, FC Argeș, dar și alte două echipe din Liga I. Născut pe 29 aprilie 1984, Constantin Bumbac este din Suceava și evoluează pe postul de fundaș central. În cariera sa a mai jucat la Foresta Suceava, Jiul Petroșani, CS Deva, Corvinul Hunedoara și CFR Timișoara. Jucătorul era deținut în coproprietate de Jiul Petroșani și CFR Timișoara, în ultimele două sezoane el evoluând pentru gruparea bănățeană.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI