Într-o comună bogată, o familie se zbate în sărăcie

> „Poate nu o să credeți, dar în cei 32 de ani pe care îi am, la mine nu a venit niciodată Moș Crăciun” – declară Veronica Buzic Când o parte din nordul Bucovinei a fost sfârtecat, în urma Pactului Ribbentrop – Molotov, comunei Straja i s-au luat 4500 hectare de teren, din care 2500 ha de pădure, iar restul teren arabil și fânețe. Chiar dacă localitatea a fost deposedată de o adevărată bogăție, oamenii locu-lui au muncit cum și pe unde au putut, rămânând, până în zilele noastre, gospodari de frunte ai județului. Numai cine nu a trecut prin această așezare nu va înțelege pe deplin ce înseamnă să fii străjean.

 

Oameni mândri de ei, bucovineni get-beget, gospodari vrednici, cu cea mai mare încărcătură de animale pe hectar din județ (1300 de vaci și circa 250 de cai de muncă), locuitorii acestei comune păstrează cu sfințenie o bună parte din tradițiile strămoșești, îmbrăcând la fiecare sărbătoare costumul popular tradițional sau construindu-și casele după un anumit tipic. Obiceiurile străvechi sunt bine puse în scenă și cultivate cu har de către formația artistică „Străjencuța”, condusă de învățătoarea Elisabeta Teleagă, cetățean de onoare al comunei. Plecați în lume… Cine va poposi, chiar și pentru puțin timp, în orașul Verona din Italia, va auzi, cu siguranță, vorbindu-se și românește. În această localitate din peninsulă lucrează 250 de tineri din Straja. Au plecat în lume peste 1500 de străjeni, mai mult de 500 dintre aceștia fiind femei. O parte sunt în Spania, altele în Germania, Anglia, Portugalia etc. S-au dus să câștige bani, iar de acolo, de unde s-au stabilit, gândul le este acasă, unde trimit bună parte din ce câștigă și își înalță vile moderne, spațioase. Dom-nul primar Vasile Juravle este mândru că se află în fruntea unor asemenea gospodari și are numai cuvinte de laudă față de cei care prețuiesc munca. De altfel, dânsul ne-a vorbit cu satisfacție de proiectele întocmite, printre care se numără noul sediu al primăriei (început cu 6 ani în urmă), re-abilitarea căminului cultural și a grădiniței din centrul civic al așezării, betonarea a două drumuri comunale, „Ziminel” și cel ce duce de la cămin spre Bahnă, balastarea a 60 la sută din drumurile comunale ce se întind, la Straja, pe o lungime de 60 de km și câte altele. Nu vom insista asupra acestor aspecte. Nu vom vorbi de in-vestițiile viitoare, pentru care există studii de fezabilitate în valoare de sute de mii de euro, ci vom sublinia doar că, în această localitate de munte, ca mai pretutindeni de altfel, nimeni nu poate spune că viața este numai în roz. Cine nu muncește nu are cele dorite și o duce greu. Pornind de la a-ceastă afirmație, ne vom opri, mai jos, la un caz social concret, pe care l am „cântărit” pe toate fețele, încercând să-i deslușim aspectele greu de înțeles. Dar să vedem despre ce este vorba. Disperare Scrisoarea doamnei Veronica Buzic, adresată redacției, ne a răscolit de-a dreptul sufletul. Scrisă îngrijit, atent, reclamația prezintă viața deosebit de grea a unei familii. Dânsa are 3 copii minori, doi elevi și unul preșcolar, ultimul, de aproape 4 ani, primii fiind, după cum spune mama lor, premianți la învățătură. Doamna Veronica are 32 de ani și are afecțiuni la un ochi, pentru care a fost nevoită să suporte două intervenții chirurgicale, dar din lipsă de bani, din 2001, nu mai face niciun tratament. Familia sa locuiește într-o casă veche, insalubră (7 persoane în două camere), dintre care mama sa și o mătușă sunt bolnave grav. Drept „avere” au o pisică, un cățel, două găini, un cocoș, și 10 ari de teren. La care, am mai adăuga noi, tot la capitolul „avere”, un soț în floarea vârstei și în putere, care, momentan, nu lucrează nicăieri. Femeia a ajuns în pragul disperării, fiind supărată pe Primărie și funcționarii de aici pentru că i-au tăiat dreptul la ajutor social, fiind nevoită să trăiască doar din pensia alimentară a copiilor. „Stimată redacție, poate doar un psiholog ar înțelege disperarea prin care trec. Este a doua săptămână de când nu pot închide ochii noaptea, am luat alimente de la magazin pe datorie, copiii nu știu că nu ai, mâncare îți cer să le dai, de multe ori mă satur de mirosul de mâncare, numai să aibă ei. Câte sacrificii nu face o mamă pentru copiii ei, eu nu vreau să aibă o copilărie ca a mea, să împarți oul fiert în două, să mănânci zeamă de varză îngroșată cu făină de porumb (…). La Primărie dacă merg sunt tratată ca un vierme, de care te împiedici și cauți un mod de a te debarasa mai repede de el. Sunt multe abuzuri ce se fac (…). Mi-a ajuns răbdarea și bunul simț la limită, dacă domnul primar și angajații primăriei nu le e rușine de cum se comportă cu simplii cetățeni, mie de ce mi-ar fi frică să afle o țară întreagă de măgăriile lor?” Facere de bine… Lecturând cu atenție scrisoarea, ne-am dat seama că semnatara ei trece prin momente grele. Îi înțelegem necazul, este o mamă grijulie, care își prețuiește odraslele, dar n-am reușit să înțelegem alte lucruri. Doamnei Veronica Buzic i s-a comunicat, acasă, în scris, de la Primăria Straja, că nu va mai primi ajutor social, fiind aptă de muncă. Din acel moment, primarul și funcționarii primăriei i-au devenit „dușmani”, chiar dacă hotărârea de încetare a ajutorului social pentru mai multe persoane din comuna Straja a fost luată de către Consiliul local, care numără 15 consilieri, primarul și alți salariați ai executivului fiind obligați să o ducă la îndeplinire. Ajutorul social se plătește din sume alocate, în mod special, de la buget. Or, acești bani cu destinație fixă, nu au fost alocați după calculele și necesitățile Primăriei Straja, ci s-au dat mult mai puțini. În a-ceastă situație, din lipsa fondurilor, cei apți de muncă și care pot presta diverse munci ocazionale, au fost tăiați de la ajutorul social, rămânând pe listă doar persoanele în vârstă, inapte de muncă și fără nici un alt sprijin. Acest lucru trebuia explicat mai pe larg și pe înțelesul celor nevoiași, care își puneau multe spe-ranțe în ajutorul social acordat de stat. Nu-i ținem parte și nu ne facem avocatul primarului Juravle, dar „nerușinarea” lui, de care vorbește doamna Buzic, a constat în faptul că i s-a făcut milă de această fa-milie și a insistat pentru ca soțul tânăr, de care vorbeam mai sus, să fie angajat în funcția de cantonier, având în grijă drumul județean ce duce spre comuna vecină, Brodina. Era o muncă simplă, cu un program lejer, mai mult de supraveghere, care nu necesita eforturi deosebite. Acest post era râvnit de mai mulți local-nici, dar primarul a optat pen-tru cel ce este tatăl a 3 copii și are necazuri financiare, cu gândul că ajută o familie nă-pădită de necazuri. Cu toate acestea, cel în cauză și-a dat demisia la scurt timp după angajare, preferând să stea acasă, pe motiv că salariul era prea mic. În timpul documen-tării noastre, am aflat că pe ra-za comunei Straja sunt gos-podari care oferă 500.000 de lei vechi pe zi pentru cositul fânului, dar nu găsesc forța de muncă necesară. Probabil că, în zonă, sunt și alte posi-bilități de a realiza un venit lunar care să asigure un trai cât de cât decent unei familii. Pentru aceasta este, însă, ne-voie de voință. Este admirabil faptul că doamna Veronica își prețuiește copiii și vrea să le ofere mai mult, să nu-i facă să sufere așa cum a suferit dânsa în copilărie. Acești copiii, du-pă cum am înțeles, au însă și un tată, care ar putea pune umărul la prosperitatea fami-liei, fără să primească ajutor social de la primărie. În caz de forță majoră se poate re-nunța chiar și la telefonul mo-bil al cărui număr ne-a fost comunicat în scrisoare, și ca-re, considerăm noi, nu este o necesitate absolută. Am prezentat o situație delicată. Într-o comună de gospodari, cu oameni care prosperă, o familie se zbate în sărăcie, în necazuri, iar autoritățile locale sunt arătate cu degetul. De partea cui este dreptatea în acest caz, chiar dacă este lesne de înțeles, nu ne putem pronunța. Dar lăsăm ca oamenii locului, gospodarii din Straja, să facă acest lucru. Și să ne scrie.