În căutarea sensului…

Format în spațiul artistic românesc, marcat de amprenta multiculturalității în Satu Mare, Cluj și Timișoara, sculptorul Geo Goidaci s-a impus în arealul spiritual european, unde a dobândit o autentică reputație. Intelectual rafinat, generos și afabil, face din fiecare întâlnire cu iubitorii de frumos șansa unui dialog subtil despre sensul și valorile artei. Are comportamentul unui om din Renaștere și se mișcă cu lejeritate în mai multe domenii ale artei, filosofiei, literaturii. Distincția și prestanța provin din șlefuirea atentă a spiritului întrupat în operele care-i configurează statutul profesional. Nu este ceea ce numim un laborios, deoarece conjuncția dintre gândul de profunzime și expresia lui plastică se face după îndelungate reflecții și elaborarea unor succesive variante.

 

Expoziția recentă de la Muzeul de Artă Georges Cotos din Gura Humorului [deschisă până pe 11 mai 2007] are ca motivație conceptuală ideea de fragment, partea care dă seamă despre întreg. Citatele din universul vizibil și din cel imaginar, ambele vaste, îi permit asocierea ideii de o soluție materializată în lemn sau marmoră, unde căutarea sensului de profunzime devi-ne însăși opera. Drumul în sine devine un scop, o finalitate deschisă… Știe bine că numai cine caută cu pasiune și fervoare imaginativă poate afla și ambiția absolutului nu-l ocolește. Lasă a se înțe-lege, deseori, că ceea ce-l interesează cu adevărat într-o formă plastică nu este altceva decât sensul străvechi, arhetipul, amprenta spirituală mereu uitată și mereu regăsită cu jubilantă bucurie. Arhetipul este identificat cu o forma mentis, iar elaborarea trebuie să țină seama de avatarurile memoriei și ale amprentei subiective. Chiar dacă privim în aceeași direcție, în chip natural fiecare privitor vede altceva. Raportarea imediată la tipul de privire propriu lui Geo Goidaci ne pune în situația unui veritabil plonjon intelectual în zona unui iluzoriu illo tempore, încât putem socoti că a-vem posibilitatea prin retro-specție să ajungem viitorul din urmă. Conștient de valoarea simbolică a remarcii eminesciene potrivit căreia credința zugrăvește icoanele-n biserici, sculptorul iscodește teme-iurile străvechii arte a lemnu-lui și nu desprinde din ea utilitarul efemer, ci veșnicia semnificațiilor sacre. Valorile creștine sunt relevate într-o triadă unde Tatăl, Fiul și Sfân-tul Duh capătă corporalitate inefabilă și spiritualitate devenită semn viguros și polisemantic. Distanța dintre sacru și profan devine o formă de comunicare cu termeni interșanjabili. În centrul tripticului, amprenta mâinii-stea, mâna creatorului, determină însuflețitorul arc voltaic, ex-presie a energiei vitale neli-mitate. Aura sfințeniei, chipul decupat prin contur din neantul uitării stabilesc prin coerența ideii și originalitatea exprimării plastice coordona-tele eterne ale frumuseții. În planul aplicației pentru devoalarea formei perfecte închisă în structura materiei inerte, Geo Goidaci consideră că marmora, ca și lemnul sunt mereu vii, respiră în ritmurile ample ale lumii și că prin po-tențialitate exprimă strigătul învingătorului nenăscut încă. Marmora are o dimensiune diurnă prin sensibila contu-rare a unui portret generic, feminin-masculin, și o altă i-postază a nocturnului. Lumina identifică profiluri și contururi senzual definite, întunericul generează spaime și mistere. Relația dintre pri-mul strigăt și tăcerea inson-dabilă ține de complementaritatea valorilor perechi ce se potențează continuu. În acest proiect artistic întrevăd și dimensiunea morală, res-ponsabilitatea artistului de a formula răspunsuri și la întrebări care încă nu s-au pus. Vir-tuțile anticipative ale crea-torului stabilesc racorduri surprinzătoare cu arta digitală, fractală numită de unii, unde soluțiile oferite de relația soft-hard, deschide orizontul infi-nitului pentru unii, îl refuză definitiv pentru alții… Prelu-crările cromatice ale calcula-torului supralicitează valori-le, dar se armonizează cu muzica supratonală izvorâtă din profunzimile ființei. Geo Goi-daci cântă la caval și, pe acest fundal sonor, pare aidoma păstorului mitic care, vorbind cu stelele, nu uită să se închine Luceafărului de ziuă… VALENTIN CIUCĂ