Cenaclul cernăuțean „Vasile Levițchi“

De curând, pe lângă Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, a luat naștere cenaclul literar „Vasile Levițchi”. Propunem atenției cititorilor suceveni un interviu cu poetul și publicistul Simion Gociu, conducătorul acestui cenaclu.
– Domnule Simion Gociu, vă rugăm să precizați, pentru cititorii suceveni mai puțin inițiați în ale poeziei, de ce cenaclul se numește ,,Vasile Levițchi”?
– De ce, „Vasile Levițchi”? În primul rând, pentru că Vasile Levițchi a fost profesorul nostru, al tuturor acelora ce scriu din generația mea: Vasile Tărâțeanu, Arcadie Suceveanu, Ilie Tudor Zegrea, Ștefan Broască, Ștefan Hostiuc ș.a. Părintele nostru spiritual. Și apoi, el este primul mare poet român nord-bucovinean de după război. Un adevărat deschizător de cale în ale poeziei. Așa că, la ședința de lansare a cenaclului de la sediul redacției ziarului „Concordia”, s-a hotărât să imortalizăm și pe această cale numele lui Vasile Levițchi.
– Ce își propune cenaclul „Vasile Levițchi”?
– Să învioreze viața literară în regiunea Cernăuți, să descopere tinere talente. Vrem să-l transformăm într-o școală literară.
– Se vrea să fie, după câte înțeleg, o continuare a cenaclurilor precedente, în care Cernăuțiul a fost bogat încă din anii ’30 ai secolului trecut, începând cu cel al „Iconarilor”.
 

– Într-adevăr, au existat cenacluri literare pe lângă ziarele „Bucovina Sovietică”, „Zorile Bucovinei”, Filiala Regională a Uniunii Scriitorilor; studenții români de la universitate au avut cenaclul „Mihai Eminescu”, în prezent, „Mircea Streinul”. Acum câțiva ani am încercat să organizăm un cenaclu la „Concordia”, dar, așa au fost timpurile, nu ne-a reușit. – Sperăm că cenaclul „Vasile Levițchi” va avea o viață lungă. – Altfel, ce rost avea să-l organizăm? La prima ședință de lucru, care a avut loc la 29 martie 2007, am discutat poeziile lui Grigore Gherman, student în anul doi la universitate, care ar putea să devină un cap de generație. Ne bucurăm de participarea mai multor tineri începători, a oamenilor de litere Mircea Lutic, Ilie Tudor Zegrea, Grigore Crigan, Dumitru Mintencu etc., care s-au pronunțat asupra poeziilor puse în discuție. Așa că, până la ședința ordinară a ce-naclului, toți au avut posibilitatea să-și facă impresia despre creația autorului respectiv. La ședința următoare, din ultima joi a lui aprilie, în discuție vor fi puse creațiile domnișoarei Tamara Petcov, studentă în anul întâi la filologia română. – Domnule Simion, vă mulțumim pentru interviu și dorim ca cenaclul „Vasile Levițchi” să-și îndreptățească din plin me-nirea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI