Armindenul

Armindenul era, în societatea tradițională, o sărbătoare populară dedicată unei zeități a naturii înverzite, dar și protector al vitelor, cailor, semănăturilor, zi care-și avea originea în precreștinism și care era marcată, în calendarul popular, la 1 mai. De fapt, în această zi era consemnat triumful naturii re-născute la viață, când omul simțea o atracție spre meditația ontologică mai mult decât în preajma altor sărbători, viața lui împlinindu-se în lumină și căldură. Datorită importanței acestei zile, în străvechiul calendar luna mai era numită și Arminden, sărbătoarea Armindenului fiind socotită ca un „început al verii”.

 

În această zi, în lumea rurală aveau loc practici și manifestații specifice unui nou început, timpul fiind eliberat printr-o nouă naștere de tarele vechiului. Acum se arbora pomul de mai – substitut fitomorf al divinității vegetale – ce apărea sub forma unei prăjini înalte, cu ramuri verzi în vârf, sau chiar era tăiat un arbore înverzit din pădure, totul fiind împodobit cu cununi de flori, iar, mai apoi, cu panglici multicolore. Acest simbol al unei divinități vegetale, numit pe alocuri Maiaga sau Pomul de Mai, se arbora în centrul așezării, fiind numit Armindenul satului. În jurul acestuia, lumea se aduna petrecând la o horă într-o bună dispoziție, sărbătorind astfel triumful naturii înverzite. Dar și în fiecare gospodărie era arborat în poartă câte un Arminden, numit Armindenul casei, care era lăsat să se usuce, fiind dat jos abia după secerișul grâului. Ciobanii ridicau câte un asemenea pom la stâne, pentru ca zeitatea venerată să le ocrotească oile, totem ce rămânea arborat întreg sezonul pastoral, fiind dat jos abia la „spartul stânei” (la 14 sau 26 octombrie). La Arminden, lumea petrecea plină de bucurie, atât în vatra satului, cât și în moșia acestuia, în fiecare sat se organizau petreceri cu caracter campestru și silvestru, oamenii ieșind la iarbă verde, consumând miel fript și se bea vin roșu amestecat cu pelin. Tot cu această ocazie, lumea împodobea porțile, ușile și ferestrele caselor cu ramuri verzi de salcie, fag, mesteacăn, drept simbol al primăverii la începutul lunii mai. Această dată importantă din calendarul popular mai era numită și Ziua pelinului, zi dedicată acestei plante miraculoase care acum însuma virtuți aparte, având în primul rând valențe apotropaice. Pelinul era purtat în această zi cu mare cinste în sân, la pălărie, în buzunare, se împodobeau cu el icoanele, se punea în așternut, pe podele, între haine. De fapt, pelinul cules la Arminden era catalogat a fi benefic în multe privințe, planta fiind păstrat peste vară în locuri tainice și folosită la momentul oportun în cadrul medicinei populare, la anumite boli, vrăjit sau descântece. Se pare că această sărbătoare populară a fost răspândită și în afara spațiului carpatic, etnologul J.G. Frazer amintind de un obicei asemănător când se referea la alsacieni care, la 1 mai, „cutreierau satele, colindătorii purtând armindeni”. Tinerii din zona Alsaciei erau răsplătiți pentru urările lor cu ouă, slănină și alte daruri, autorul menționat făcând referiri și la germani, slavi și popoarele neolatine. Armindenul, sub aspectul Pomului de Mai, era implicat și în magie, el favorizând o manifestare sui-generis și simbolizând o divinitate, totodată demonstrându-și funcționalitatea cu totul apreciabilă până târziu în epoca modernă, pentru ca, apoi, aici în Bucovina, să preia alte atribuții, cu caracter onomastic.