La Vama

Podul a fost dărâmat

În 1932, în comuna Vama, localitate de marcă din Bucovina, se dădea în folosință un pod trainic, pe piloni din beton și structură din metal, peste râul Moldovița. Vechiul pod era șubred, nu mai pre-zenta nici un fel de siguranță, iar pe drumul imperial ce ducea spre Suceava sau, invers, spre Cluj circulația devenea tot mai intensă. Despre acest pod au circulat mai multe legende. Unii spun că austriecii au trimis chiar o adresă (cui, nu se știe), prin care constructorul avertizează autoritățile locale că podul a ieșit din garanție. Vorbe! Investiția respectivă a fost realizată de o societate de construcții românească, iar cea mai multă forță de muncă necalificată folosită era chiar din comună. A fost o lucrare deosebită, făcută cu mult simț de răspundere, la care s-au folosit circa 280 tone de fier și mii de nituri puternice. Bine consolidat, podul a rezistat fără probleme, până la începutul acestei săptămâni, când aparatele de sudură au început să „muște” din scheletul metalic.
 

Miercuri după-amiază, din vechiul pod mai rămăsese puțin de tăiat și… gata cu metalul. Se mai aflau în apă doar vechii piloni. Interesându-ne, de la domnul profesor Ion Cernat, am aflat câte ceva despre podul de metal de la Vama. După primul război mondial, o bună parte din comuna Vama a fost distrusă, iar în 1929, în timpul crizei economice, s-a pus problema refacerii acestei zone. Așa a început înălțarea unei frumoase biserici, a unei școli și a podului în cauză, terminat, după cum am mai menționat, în 1932. Aici și-au găsit loc de muncă, atunci, vreo 200 de localnici. În timpul conflagrației din 1944, la pilonii podului s-a pus dinamită, pentru a fi aruncat în aer. Datorită unor tineri din localitate, foarte curajoși, care și-au riscat viața, acesta a fost salvat, firul detonator fiind tăiat la timp. Asupra lor s-au tras chiar focuri de armă, dar au scăpat nevătămați. Peste râul Moldovița au fost și alte poduri, dar cu piloni din stejar, care n-au rezistat mulți ani. Pentru a se putea scoate cheltuiala cu noul pod, cei ce treceau pe el trebuiau să plătească o taxă (la modă și acum, dar generalizată și intitulată rovignetă). Am oferit doar câteva informații despre podul din Vama. Meșterii drumari de la societatea care se ocupă de segmentul de drum național și european ce trece prin Vama au pus punct istoriei acestui obiectiv. După expertizele efectuate în 2002, nemaifiind recondiționat, podul a dat semne serioase de… oboseală. De aceea, pentru siguranța traficului, s-a restricționat circulația concomitentă pe ambele sensuri, până s-a amenajat noua variantă. Va urma un alt pod. Unul în ton cu vremurile pe care le trăim.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI