Primarii care au deturnat banii alocați în regim de urgență

Riscă să intre sub incidența legii penale

Începând de astăzi, lucrătorii Direcției Generale a Finanțelor Publice vor verifica modul în care primăriile din județ au cheltuit sumele alocate în 2006 prin hotărâri de guvern. Declarația aparține prefectului Orest Onofrei și a fost făcută ieri, într-o conferință de presă, după o întâlnire cu diriguitorii administrațiilor locale sucevene. Șeful serviciilor ministerelor desconcentrate în teritoriu a precizat că lucrările nu au fost efectuate la timp și, astfel, primăriile codașe riscă să piardă banii respectivi. Fapt cel puțin dubios, ținând cont că disponibilizările financiare au fost făcute pentru intervenții de urgență, de cele mai multe ori la îndepărtarea efectelor inundațiilor.
 

Domnia sa a spus că există informații potrivit cărora doar 80 la sută dintre executivele locale au făcut decontări, însă controlate vor fi toate beneficiarele. Aceasta, întrucât vizată este și legalitatea cheltuirii fondurilor. Prefectul a atenționat că primarii care au orientat sumele înspre alte obiective decât cele specificate în expunerea de motive a hotărârii de guvern riscă să intre în conflict cu legea penală, sub acuzația de deturnare de fonduri. „De data acesta, primarii au fost sfătuiți și îndrumați ca banii primiți să fie cheltuiți conform legii, doar pentru ceea ce au fost ceruți, și mai ales în timp util. Atunci când vorbim despre fonduri de intervenție, presupunem că au fost ceruți pentru lucrări urgente. Or, nu este posibil ca după trei luni scurse din acest an, primăriile să aibă banii încă în cont ”, spus reprezentantul Guvernului în teritoriu, adăugând că unele dintre primării nici măcar nu au demarat procedurile necesare. Printre executivele locale cu probleme se numără și cele din Câm-pulung Moldovenesc, Siret, Botoșana și Șaru Dornei, ai căror reprezentați nici măcar nu au participat la ședința de ieri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: