O țară de conjunctură

România, în toate formele istorice în care a funcționat, n-a fost niciodată o țară guvernabilă. De la antecesorii indigeni Burebista și Decebal, trădați mișelește de compatrioți, și până hăt încoace, poporul acesta n-a avut parte de liniște, toată istoria lui fiind marcată de o serie de vânzări abjecte, în numele unor compromisuri benefice doar clasei conducătoare. Unei așa-zise clase conducătoare. Prostimea a fost intoxicată, pe urmă, în compensație, cu noțiuni abstracte, gen patrie sfântă, libertate, egalitate și chiar fraternitate. Idealuri înalte, în realitate calpe monede de schimb ale demagogilor profesioniști.

 

Apropo, că tot ne tragem, oficial, din daci și din romani, Burebista a fost ucis în același an în care lui Cezar Iulius Caius, la Idele lui Marte, îi era băgat cuțitul în spate de însuși fiul său („Et tu, Brute?”). Morbida genă daco-romană a trădării și micilor interese s-a păstrat, noi, românii, nefiind în stare să ne creăm nici măcar propriii regi. I-am importat, asta ne-însemnând nicidecum că dinastia Hohenzollern nu și-a făcut datoria față de patria care i-a adoptat. Conjunctural, am unit Moldova și Țara Românească, la fel de conjunctural ne-am câștigat, pe fondul războiului ruso-turc, independența la 1877, conjunctural, într-o Europă măcinată de război, am făurit România Mare în 1918. Conjunctural, am intrat mai apoi în cea de-a doua conflagrație mondială alături de Germania, conjunctural am luptat alături de Mama Rusia, l-am omorât pe mareșalul-patriot Antonescu, conjunctural am făurit comunismul, conjunctural l-am omorât pe Ceaușescu, am făurit democrația, conjunctural ne-am scos țara la mezat străinilor. Conjunctural, mai avem de privatizat doar ființa națională. Conjunctural, avem președinte și prim ministru. Conjunctural, încă suntem români.