Despre profesorul Ion Cernat și cărțile sale, la 65 de ani

Născut în comuna Filipeni, județul Bacău, la 9 martie 1942, Ion Cernat a urmat liceul la Bacău, iar mai apoi Facultatea de Istorie-Filosofie, Secția Istorie-Limba și Literatura română de la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o în anul 1965, după ce se afirmase ca unul dintre studenții eminenți ai acesteia. Destinul a făcut să fie repartizat ca profesor de istorie la liceul din Vama, departe de locurile natale. Simțul datoriei, nevoia de a-și onora obligațiile de dascăl, cât și frumusețea peisagistică ce caracterizează această localitate bogată și cu oameni gospodari, cu siguranță că l-au legat profund și statornic de această așezare a Obcinilor Bucovinene. Aici va profesa până la pensionare, în anul 2004, îndeplinind între timp și funcțiile de director al Școlii din Vama (1979-1989), cât și pe cea de inspector școlar la specialitatea istorie în perioada 1990-1997.
 

Cum se întâmplă frecvent dascălilor din mediul rural, Ion Cernat nu-și va abandona niciodată preocupările intelectuale, preocupându-se asiduu, cu multe sacrificii materiale, de efort și timp, să-și constituie o bibliotecă personală de specialitate și să-și lărgească permanent orizontul cognitiv printr-o amplă lectură, depășind cu mult cerințele atribuțiilor de la catedră. Atras de literatură, a frecventat diferite cenacluri literare, publicând totodată versuri sau articole și studii cu caracter politic și didactic în presa locală și națională. Expresia cea mai elocventă a atașamentului față de localitatea de adopție este, fără echivoc, mono-grafia pe care i-a dedicat-o împreună cu colega sa de la liceul local, Elena Lazarovici, 600 de ani de istorie ai satului Vama. Studii și schițe monografice, (editura Pim, Iași, 2002, 357 p.). Reprezentând o sinteză a unor valoroase informații toponimice, demografice, etnografice, sociale și cultural-artistice, lucrarea a fost apreciată drept una dintre cele mai izbutite realizări monografice din ultimii ani. Aceluiași spirit i se circumscrie contribuția la redarea către posteri-tate a vieții și activității unei proe-minente personalități vămene, con-cretizată în remarcabila monografie Cu Iorgu G. Toma despre naționa-lism și verticalitate, (Editura Pim, Iași, 2004, 267 p.). În turbionul schimbărilor de anvergură petrecute într-o Românie ce se afla în pragul aderării la Uniunea Europeană, Ion Cernat reconstituie destinul exemplar a lui Iorgu Toma, (1871-1935), – care, așa cum aprecia Nicolae Iorga, “a făcut politică fără patimi și fără pofte” –, contribuția acestuia la uni-rea Bucovinei cu România, cât și la integrarea acestei provincii în cadrul României Mari. Rostirea lui Iorgu Toma în problema atât de contro-versată, cea a minorităților, este considerată de autor ca exemplară și, ne permitem să apreciem, deosebit de valabilă și astăzi: ”noi nu înțele-gem să le știrbim drepturile lor, dar nici să știrbim prin prea multă menajare prestigiul nostru național”. Fire pasionată de abordarea te-merară a unor probleme controver-sate ale istoriei noastre, a publicat în anul 2003 lucrarea Momente din istoria României orientale (Editura Pim, Iași, 224 p.). În cuprinsul lu-crării va aborda subiecte delicate, ca de pildă identitatea etnico-culturală a ausonilor, raporturile de conver-gență dintre etnonimele geți și goți, avatarurile elementului vlah răspân-dit în zona muntelui Sinai, contactele dintre autohtoni și migratorii pă-trunși din stepele eurasiatice, men-talul comunităților protoromânești și românești în epoca migrațiilor, raporturile politice ale spațiului carpato-dunărean cu lumea romano-bizantină și otomană, componența elementului militar aflat la dispoziția lui Ștefan cel Mare. Victor Spinei, principalul exeget al lucrării, apre-cia, îndeosebi, modul tranșant și dezinvolt de abordare a aspectelor istorice deja enunțate, care are cali-tatea de provocare a lumii specialiș-tilor de a se apleca cu interes sporit pentru limpezirea lor. Rod al îndemnului perpetuu întru cercetarea istoriei locale și națio-nale, al colaborării la catedră cu co-lega sa de facultate, distinsa profe-soară Elena Lazarovici, este și mo-nografia dedicată localității natale a acesteia din urmă – Mitocu Drago-mirnei, /Satul de lângă “cordun” (Editura Axa, Botoșani, 2006, 664 p). Bazată pe o serioasă și riguroasă documentare, lucrarea și-a propus “să cuprindă, într-o singură scriere, întreaga istorie a satului, sub raport social-economic și cultural, dezvălu-ind acele aspecte care au avut și au relevanță în devenirea localității”… ”de la întemeiere și până astăzi”. Astfel, sunt abordate vremurile zidi-rii Mănăstirii Dragomirna, persona-litatea polivalentă a ctitorului, A-nastasie Crimca, evoluția localității în perioada stăpânirii austriece și mai apoi în cadrul României între-gite. Rolul școlii și al bisericii, al unor personalități locale, portul popular, datinile, obiceiurile, cre-dințele sau acea perioadă istorică discutată și contestată, 1945-1989, se regăsesc în economia cărții. S-a relevat, de asemenea, meritul mono-grafiei de a descifra și releva “acea preocupare de viitor”, pe care “o găsim și la diriguitorii de astăzi ai comunei Mitocu Dragomirnei, care constată că trebuie făcut ceva pentru ancorarea satului pe coordonatele modernității”. La acest moment aniversar – împlinirea a 65 de ani de viață –, când profesorul Ion Cernat se află în plină activitate științifică, îi urăm LA MULȚI ANI!, cât și multe alte izbânzi cărturărești întru slujirea Muzei Clio, pe tărâmul istoriei locale și naționale. DR. DOINA IAVNI Arhivele Naționale Suceava

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI