Asigurarea unor condiții optime de plată a contribuției la fondul de sănătate

„O problemă“

CAS Suceava nu dispune de suficient personal pentru a crea puncte de colectare cu program zilnic în tot teritoriul
Referitor la articolul publicat în data de 01.03.2007 în ziarul dumneavoastră, cu titlul: ,,Busculadă la plata CAS-ului (sau gustul amar al taxelor)”, articol semnat de domnul Decebal Alexandru Seul, facem următoarele precizări: Pentru a mai reduce aglomerația și cozile de la sediul CAS Suceava s-a dispus ca un angajat al acestui serviciu să se depla-seze în teritoriu după un program stabilit și adus la cunoștința publicului pentru a încasa contribuțiile la fondul de sănătate al persoanelor fizice. Deoarece nu avem suficiente fonduri pentru plata orelor suplimentare efectuate de angajații CAS, compensăm, conform legislației în vigoare, aceste ore suplimentare cu acordarea unor zile libere. În acest context, în cursul săptămânii 12-16.02.2007, angajatul CAS care se deplasa în teritoriu a rămas la sediul din Suceava pentru a prelua atribuțiile colegilor care beneficiau de recuperare.
 

La această dată este făcută o propunere la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru înființarea de oficii în Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, în vederea încasării contribuției la fondul de sănătate a persoanelor fizice, la acestea fiind arondate și orașele Siret, Solca și Gura Humorului. Asigurarea unor condiții optime de plată a contribuției la fondul de sănătate pentru toți asigurații județului Suceava rămâne în continuare o problemă atâta timp cât nu avem personal suficient pentru a crea puncte de colectare cu program zilnic în tot teritoriul. Preluarea lunară pe suport de hârtie și în format electronic, împreună cu dovada plății contribuției la fondul de sănătate, a listelor privind evidența nominală a asiguraților și obligațiilor de plăți către fond, concediile medicale, activitățile de eliberare a cardului european de asigurări sociale de sănătate și realizarea contractelor individuale de asigurare (pentru aproximativ 500.000 de asigurați) sunt noi atribuții ale CAS Suceava, fără a exista o suplimentare de personal. Dr. CRISTINA IORDĂCHEL, Președinte Director General al CAS Suceava Notă: Titlul articolului aparține redacției

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: