Marius Curileac va deveni „cetățean“

După ce negocierile pentru un eventual împrumut al internaționalului Mihai Luca au eșuat, conducerea clubului FC Cetatea s-a reorientat repede pentru a acoperi postul celui de-al treilea portar al echipei. Soluția găsită de gruparea galben albastră se numește Vasile Marius Curileac, un goalkeeper în vârstă de 23 de ani de la CFR Cluj. Președintele Dumitru Moldovan a înaintat deja o ofertă pentru obține împrumutul jucătorului, omologul său Iuliu Mureșan dându-și acordul în acest sens.
 

Marius Curileac este originar din Satu Mare și a mai evoluat la echipele Unirea Dej și CFR Cluj, adunând însă 11 prezențe în Liga a II-a. „Era absolut necesară achiziționarea a încă unui portar, pentru că nu este normal să avem numai doi jucători pe acest post. Este bine atât pentru stimularea concurenței, dar și pentru situațiile care pot apărea pe parcursul campionatului, gândindu-ne la o eventuală accidentare sau suspendare a lui Rohețhi sau Pascal, cazuri în care ar fi trebuit să apelăm la un portar de la juniori”, a declarat Marius Lup, antrenorul secund al FC Cetatea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI