„Pentru mine nu există inamici, ci doar adversari politici”

Interviu cu dl ION LUNGU, președintele Organizației Județene Suceava a PNL
– Asupra lui 2006, vreau să încercăm o retrospectivă politică până la intrarea în scenă a Platformei Stolojan, deci undeva în jurul datei de 10 septembrie. Cum a fost deci 2006 pentru PNL Suceava și, mai ales, pentru dvs., ca președinte al organizației județene?
– Pentru anul 2006, făcând un bilanț total în primă fază, vreau să vă spun că este un bilanț pozitiv al Partidului Național Liberal, atât la nivel național, cât și la nivelul Organizației Județene Suceava. Sigur, dvs. ați făcut această precizare, până la apariția Platformei. Eu nu aș merge pe două perioade distincte. Vreau să spun că Partidul Național Liberal a avut unul dintre cei mai buni ani, dacă stăm să ne gândim la faptul ca a scris istorie, cum am spus de mai multe ori. Având în vedere faptul că PNL a fost principalul partid de guvernare și a reușit această performanță de a integra România în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Sigur, putem discuta separat. Dacă ne referim la Organizația Județeană Suceava, să nu uităm că am găzduit niște evenimente majore. În luna ianuarie a fost întâlnirea pe Moldova a Alianței la Gura Humorului. Au fost prezenți foarte mulți demnitari ai celor două partide, s-a dovedit încă o dată că Alianța este funcțională, pentru că la acel moment, așa cum spuneam, au fost de față președinții celor două partide, foarte mulți miniștri și a fost un lucru pozitiv și o recunoaștere a organizației Partidului Național Liberal de la Suceava. Să nu uităm că în vară a fost organizat din nou un eveniment major la Suceava. Este vorba de Școala de vară a tineretului liberal, și aici au fost doi invitați de marcă, președintele partidului, premierul Tăriceanu, și Ema Nicholson, din partea Uniunii Europene. Au fost două acțiuni de succes pentru Organizația Județeană de la Suceava. Deci este un bilanț pozitiv pentru anul trecut. Am dat doar două nume de marcă. A fost și Bogdan Olteanu, și foarte mulți miniștri la Școala de vară a TNL-ului de la Suceava.
– Cât a ajutat sau cât a dăunat momentul Platformei? Faptul, de exemplu, că Gheorghe Flutur a făcut pasul către Stolojan și a stricat o schemă pe care bănuiesc că dvs. vă bazați?…
 

Ion LUNGU

–Vorba cuiva: „Era bine dacă era bine”. Acest moment a fost unul destul de dificil, destul de tensionat la nivelul organizației județene, dar în final apele s-au limpezit, și s-au limpezit definitiv. Nu contestă nimeni meritele pe care Gheorghe Flutur le-a avut atât timp cât a făcut parte din cadrul Organizației Județene de la Suceava, dar astăzi acest lucru nu se mai discută. Noi avem țintele noastre, avem proiectele noastre, dl Flutur a urmat o altă cale și îi dorim multă sănătate. Trebuie să spunem foarte clar și foarte limpede că liberalii adevărați au rămas în Partidul Național Liberal și este o decizie pe care o apreciez, pentru că mulți membri de partid au spus că au venit în PNL pentru principiile liberale, pentru idei, pentru o perspectivă liberală și nu au venit pentru lideri, pentru Lungu și pentru Flu-tur. Ca să mă exprim în ordinea președinților care au fost la nivel național, Stoica, Stolojan sau Tăriceanu. Oamenii adevărați liberali au rămas la PNL de unde se estima o aderare în masă, ca să spun așa, la Partidul Liberal Democrat. Acest lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla. Sigur, vor mai fi oameni care vor dezerta, pe românește, dar nu e o chestiune care ne lasă indiferenți. Încercăm să a-vem discuții cu ei, dar cei care vor să urmeze această cale nu au decât să o facă. Pentru mine este mai deranjant să rămână în PNL și să joace la două capete. În ceea ce mă privește, eu am avut o poziție destul de clară, o poziție destul de tranșantă. Este clar că a fost un sprijin pentru Flutur atât timp cât el a făcut parte din PNL. Atunci când s-a pus problema de a face un alt partid, i-am spus foarte tranșant dlui Flutur, în față, că eu nu pot să fac acest pas. Așa cum am mai spus și cu altă ocazie, mă trag dintr-o familie liberală din tată în fiu, iar locul nostru este în PNL. – Haideți să facem un exercițiu de sinceritate. Câți din actualii șefi de descentralizate, credeți dvs., că au ajuns acolo pentru că Gheorghe Flutur a fost de acord și câți vor pleca după Gheorghe Flutur? – Vreau să vă spun că la momentul respectiv și știu clar cum s-au făcut aceste numiri un rol foarte important l-a avut prefectul Orest Ono-frei. Evident că Gheorghe Flu-tur la vremea respectivă era numit proaspăt ministru al Agriculturii și nu avea timp să se ocupe de toate aceste as-pecte. Aceste probleme le-am discutat noi, în organizație. Sunt doi-trei oameni fideli lui Flutur, însă marea majoritate sunt convins că sunt fideli Partidului Național Liberal și cred că vor rămâne fideli în continuare. – Cum veți colabora cu PLD? – Sigur, este clar: ca și cu orice alt partid de pe scena politică suceveană. Îmi doresc să fie un loc de bună ziua, la fel cum avem cu toate par-tidele. Eu nu sunt om extremist în politică. Pentru mine nu există inamici, ci doar ad-versari politici. Nu există ina-mici politici, atât timp cât nu suntem provocați, ca să mă exprim mai direct, la persoana mea, atât timp cât nu sunt pro-vocat. În măsura în care va fi un respect de o parte și de alta, cu acest partid vom avea o re-lație ca și cu celelalte partide. – Din punctul meu de vedere nu cred că puteți să spuneți lucrul acesta chiar cu toată tăria, pentru că, la urma urmei, ați mâncat din aceeași farfurie, bi-neînțeles cu linguri diferi… – Nu, nu. Este un lucru foarte clar și foarte simplu pentru mine. Alții văd niște relații extraordinare. Să nu uităm un singur lucru: că eu și cu dl Flutur nu am venit odată în politică, nu am nici o obligație față dl Flutur, repet nu am nici o obligație față de dl Flutur. El m-a găsit în PNL. Am avut o relație specială cu el, au fost momente când ne-am ajutat unii pe alții și cu asta, basta. Dar, trebuie să spunem foarte clar lucrurile. Dacă înțelegem acești termeni în politică, să facem o comparație cu cei din sport. Suntem doi jucători care au jucat cândva la aceeași echipă, au fost buni coechipieri, astăzi joacă la echipe diferite. Este clar că fiecare își apără șansele în teren așa cum consideră de cuviință și o face cât mai bine pentru echipa sa. Dați-mi voie să fac această comparație: ca doi sportivi profesioniști. Sunt convins că dl Flutur înțelege acest mesaj. Una-i una, două sunt două. Relațiile noastre au fost relații speciale până la un moment dat. Astăzi drumurile noastre s-au despărțit, fiecare jucăm la altă echipă și eu vă spun cu toată sinceritatea și fermitatea că joc corect pentru echipa mea. Repet că voi rămâne în PNL indiferent dacă acesta va fi sau nu la guvernare. Singurul partid la care m-am înscris după 1989 este PNL și de aici voi ieși, cu ghilimelele de rigoare, la pensie din politică. – E frumoasă compa-rația, dar, rămânând în context, vreau să spun că dl Flutur s-a dovedit a fi transferabil, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul dv. Bă-nuiesc că asta face o dife-rență destul de mare între dv. și el. Sau nu face?!… – Da, face. Încă o dată spun că eu am fost unul din cei care, alături de alți colegi, am spus foarte clar, tranșant, dlui Flu-tur: toate sunt în ordine până la un alt partid. Și asta i-am spus-o cu luni de zile înainte, când au început aceste tensiuni, aceste noi idei, această Platfor-mă în rândul PNL. Noi l-am sprijinit pe dl Flutur în organi-zația județeană. Cred că am fost fair-play față de el, atât timp cât a fost în rândurile PNL. Nu s-a pus însă niciodată problema ca eu, Lungu, să-l sprijin pen-tru construirea unui alt partid. – Vor fi anticipate anul acesta? – N-aș crede, pentru că așa cum cunoașteți și dv. meca-nismul este unul destul de complex, destul de complicat. Nici măcar partidele care trâmbițează că vor alegeri anticipate, în cabina de vot sau la votul secret nu vor vota pentru alegeri anticipate, pen-tru că este o miză imensă pen-tru a ajunge parlamentar, iar mulți parlamentari cu sigu-ranță nu vor mai avea acest privilegiu, nu vor mai prinde aceste mandate de parlamen-tari. Eu nu sunt convins că vor fi alegeri anticipate. Sunt convins că acest Guvern își va duce mandatul până la capăt indiferent de formula în care va funcționa, în Alianță sau ca un Guvern minoritar. – Ca președinte al Or-ganizației Județene a PNL, ce proiecte speciale aveți pentru 2007? – Avem proiecte foarte im-portante și provocări așijderea. Sunt convins că anul 2007 va fi un an foarte important pentru PNL. Prima provocare și de limpezire a apelor este acest Congres, care va avea loc pe data de 12-13 ianuarie. Sunt convins că, după ce se va alege noua structură de conducere a Congresului, trebuie să trecem cu toții la treabă, pen-tru că în această perioadă de reorganizări, de reașezări, de plecări ale platformiștilor a rămas descoperită activitatea în teritoriu și aici avem mult de lucru și trebuie să ne întoarcem imediat acolo. În acest an avem un examen foarte important și, așa cum se prefigurează, probabil PNL va merge singur în alegerile europarlamentare. Deci, avem un test foarte important pe data de 13 mai și trebuie să ne pregătim, trebuie până atunci ca partidul să-și definitiveze strategia. De asta spun că este foarte important Congresul. Să trecem la treabă, să mergem în teritoriu, pentru că sunt alte partide care deja lucrează la acest proiect al alegerilor europarlamentare, iar eu trebuie să spun cu toată responsabilitatea că și în județul Suceava, astăzi, prin aceste reorganizări, prin a-ceste redistribuiri de sarcini, suntem deficitari cu activitatea politică în teritoriu, mai ales în mediul rural. Deci trebuie să reocupăm aceste metereze, cei doi parlamentari trebuie să se apuce la treabă. Aici mă refer la dl Tiberiu Prodan, pe care eu îl apreciez și respect foarte mult și e un om cu multă experiență în administrația publică. Nu este un secret. Avem voie să ne propunem, fiecare partid trebuie să-și propună, asta este miza politicii, a guverna la nivel național sau local. Eu îl văd pe dl Prodan un potențial candidat pentru Consiliul Județean în anul 2008. – Pentru președinția Consiliului Județean… – Da, pentru președinție. Având în vedere că dl Prodan este un om cu experiență politică, cu experiență în administrație, îl văd foarte nimerit pentru această funcție, dar, bineînțeles, aici trebuie să ne conjugăm eforturile, pe de o parte ei, parlamentarii, ca și alți pretendenți care vor candida pentru Europarlament. Trebuie să mergem în mediul rural, trebuie să ne menținem actualele primării pe care le avem și sunt foarte importante în mediul urban, să câștigăm și altele în mediul rural, în așa fel încât să putem avea șanse de a ne atinge acest țel, și anume, câștigarea președinției Consiliului Județean în anul 2008. – Ca proiect personal politic, acum că sunteți președinte? Sau să o luăm altfel. Acum vă pare rău că ați devenit președintele Organizației Județene a PNL Suceava? – Cu siguranță nu. Eu cred că atunci este mai important rolul unui președinte când sunt probleme și trebuie să muncească, să țină echilibrul și eu cred că aceste calități de președinte sau de conducător se pot confirma, verifica nu-mai în situații de criză. Atunci când totul este O.K., când totul merge foarte bine, partidul merge de la sine sau activita-tea merge de la sine. Eu cred că azi, mai mult ca oricând, este o provocare pentru mine ca să-mi demonstrez capacitățile politice.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: