Doi gemeni din Ostra

Primii bebeluși „europeni“ ai județului

Primii bebeluși suceveni născuți sub zodia integrării noastre europene sunt gemenii familiei Ungureanu, din Ostra, frate și soră. Ei s-au născut în Secția obstetrică-ginecologie 2 de la Spitalul Județean Suceava și, fiind foarte mici în greutate – împreună aveau doar 1630 g – au fost puși în incubator. Prognosticul medicilor neonatologi este rezervat în privința gemenilor.
 

Prima a văzut lumina zilei fetița, pe 1 ianuarie, la ora 12,40, având o greutate de 760 g, băiețelul urmând la o diferență de 20 de minute, fiind mai greu cu puțin peste 100 de grame. În cele două secții de obstetrică-ginecologie ale Spitalului Județean, de la 1 ianuarie și până ieri dimineață la ora 8, se născuseră 18 copii. „Grosul” nașterilor a fost pe data de 2 ianuarie, când au venit pe lume 12 copii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI