Milostenia…

Sfântul Ioan Gură de Aur spune, în al său tratat despre feciorie, că cel mai nesuferit lucru este fecioria lipsită de milostenie. Cineva s-ar putea întreba ce legătură are acest lucru cu oamenii care trăiesc în mijlocul lumii și nu în mănăstiri, acolo unde și-ar afla locul cei care doresc să trăiască în feciorie, acei care se făgăduiesc să fie cu totul ai lui Dumnezeu. Pentru că, într-adevăr, astăzi nu prea mai întâlnești în mijlocul orașelor sau satelor oameni care să vrea să petreacă viața fără contacte fizice cu persoane de sex opus. Acum la modă este sloganul „fă ce vrei”. Acum toate mijloacele de comunicare în masă te îndeamnă să-ți faci de cap. Virtutea este de multă vreme un lucru demodat. În licee se predă educație sexuală. În gimnazii se predă educație sexuală. Se propune tot mai mult ca și în școala primară și, de ce nu, chiar la grădiniță, să se vorbească copiilor despre elementare noțiuni de educație sexuală. Ba chiar marile târguri de carte au succese prin cărțile cu tematică de educație sexuală și chiar mai mult decât educația sexuală…

 

Așadar, de ce ar fi ceva de vorbit despre aceasta? Dacă tot vrem să intrăm în Uniunea Europeană, se pare că trebuie să acceptăm și obiceiurile Uniunii! Adică să intrăm în U-niune „cu dosul” înainte. De, că de acum ne-am obișnuit și cu homosexualii și lesbienele ! Drep-turile omului, nu-i așa? Și mai vrea Uniunea să ne obișnuim tot mai mult să nu mai umblăm cu „mărunțiș” la noi! Roadele muncii noastre să se păstreze tot mai mult în conturi de card. La cumpărături să mergi cu cardul. În casă intrăm cu cardul. Bașca șirul de linii și liniuțe de pe carduri, care, numărate și aranjate în anumite feluri, ne dau pe 666! Ce dacă cei de la Athos și din Biserica Greacă strigă să ne păzim de numărul Satanei? Pe noi ne interesează mai mult integrarea. Chiar și cu dosul, chiar și fără Dumnezeu, chiar și cu lepădarea de Hristos! Și dacă vom umbla cu cardul, ne întrebăm oarecum sofist: cum mai putem face milostenie? De unde mai putem arunca un „firfiric” vreunui amărât care a falimentat de când cu Caritas-ul sau cu FNI-ul? Dar oare milostenia înseamnă doar bănuțul pe care îl aruncăm cuiva pe stradă, de multe ori numai ca să scăpăm de dânsul? Sau milostenia este totuși cea care „spală mulțime de păcate”, așa cum ne învață cuvântul Scripturii? Sau poate trebuie și Scriptura „integrată” în Uniune? Că de, s-o fi învechit și ea de atâtea mii de ani de când este folosită! Milostenia este însă cea care ne aseamănă cel mai mult cu Dumnezeu: „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru cel ceresc milostiv este”. Milostenia face rugăciunea să se urce mai ușor la cer. Postul fără milostenie rămâne un simplu regim alimentar. Mulți dintre părinții Bisericii au învățat că atunci când postești, pentru ca postul să-ți fie bine primit, ar trebui ca banii pe care îi economisești postind să-i cheltuiești dându-i milostenie celor lipsiți. Dar ce să-i faci, că oamenii cheltuiesc în zilele noastre mai mult pe mâncarea de post decât pe cea de dulce. Nu prea mai au ce economisi în post. Postul nu prea mai este post, ci doar înlocuirea felurilor de mâncare. Și iată ce ne spune Domnul: „Voi postiți ca să vă certați și să vă sfădiți și să bateți furioși cu pumnul; nu postiți cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus… Nu știți voi postul care Îmi place? …Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine… Atunci vei striga și Domnul te va auzi” (Isaia 58, 4, 6, 7, 9). Putem privi fapta milosteniei în Căminele de bătrâni. Cel puțin la noi în județ, sunt multe. Dar sunt chinuite. Nu au personal suficient și decent plătit, nu au resurse financiare pentru cheltuieli de încălzire sau întreținere, resursele de alimente și hrană sunt slabe. Și oare pentru că nu ar fi posibilități? Da’ de unde! Sunt posibilități, dar nu este dorință sinceră de a ajuta. Se chinuiește câte o comunitate creștină să facă ceva, dar cui îi pasă? La Fălticeni, un cămin de bătrâni, de 40 de locuri, este gata-gata, dar nu poate fi dat în funcț-iune din cauza lipsei fondurilor pentru încălzire și plata personalului. Condițiile sunt la standarde europene, dar căreia dintre instituțiile statului îi pasă să se implice? În alte părți se găsesc miliarde și miliarde de cheltuit sau se iartă datorii de mi-liarde, iar aici nu se găsește un miliard anual, care ar fi suficient pentru încălzire, hrană și plata per-sonalului. „Cine nu are bătrâni să-și cumpere!” era o vorbă tare de duh înainte vreme, dar acum se pa-re că mai potrivită pentru societatea și vremea noas-tră ar fi aceasta: „Cine are bătrâni să scape cât mai repede de ei, pentru că ei nu produc, ci numai consumă”. Deci, cum mai stăm cu milostenia?… Pr. Ic. Stavrofor GHEORGHE LUNGU, Așezământul de Asistență Socială „Sf. Andrei” Fălticeni