Pe de altă parte, tot ele susțin că în țară sunt prost plătiți. Un alt subiect dezbătut a fost cel al contracepției. Dacă este sau nu un lucru bun, avantaje și dezavantaje”, ne-a declarat Carmen Aguten. Domnia sa a mai adăugat că femeile din Hânțești au dezbătut și problema violenței în familie, căutând soluții. “Am discutat despre violența asupra copilului, dar și a femeii. Am ajuns la concluzia că ar fi necesară înființarea unor școli pentru tinerele mame. Pe noi ne-a bucurat deschiderea pentru comunicare și setea de informație a acestor femei. Ne-au rugat să revenim”, a adăugat președinta femeilor social-democrate sucevene. La sfârșitul acestei săptămâni, social-democratele vor organiza o întrunire cu femeile din Zvoriștea.
Reprezentantele sexului frumos din cadrul Organizației PSD Suceava au demarat o campanie de informare a femeilor din întreg județul, tema fiind sănătatea. La sfârșitul săptămânii trecute, președinta organizației județene a femeilor social-democrate, Carmen Aguten, deputata Mirela Adomnicăi, președinta Colegiului Farmaciștilor, Doinița Cocriș, și nu în ultimul rând doamna profesoară Constanța Lelcu au organizat o întrunire cu femeile din Hânțești. S-au discutat probleme legate de contracepție, medicamente, educația copilului și violența în familie. “Femeile și-au manifestat preocuparea față de educația copilului. Multe dintre ele sunt de părere că la școală copiii învață lucruri care nu le folosesc în viață. Sunt preocupate de numărul foarte mare de tineri plecați peste graniță la muncă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii