Cernăuțiul moare când este uitat…

În vreme ce sâmbătă, 25 noiembrie, la Rădăuți, sute de oameni îl conduceau pe ultimul drum pe Dan Andrei Ghica Cucerca, pilotul avionului MIG 21 Lancer, prăbușit zilele trecute lângă Arad, la Cernăuți, în Cimitirul Evreiesc (fost Cimitir Militar), în prezența a 40 de persoane, se inaugura o placă ridicată în amintirea a „400 de martiri ai neamului, asasinați de către organele sovietice de represalii, în iunie 1941, și a 695 de ostași români, căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”.
25 noiembrie – Zi de doliu în Ucraina. Autoritățile au decis ca la ora 16.00, în întreaga țară, orice om să aprindă o lumânare și să țină un moment de reculegere pentru cei care au murit în timpul Foametei. Ziua pare deci și mai cenușie, cum sunt de fapt, toate zilele în cimitirele din Cernăuți, chiar și atunci când soarele strălucește plin de viață…Intrăm în fugă pentru că slujba de sfințire deja a început. Constatăm cu uimire că „plăcuța” despre care ni s-a vorbit e un adevărat monument și e ridicată prin sprijinul material acordat de nord-bucovinenii Constantin Chițan, director la Bucreconstrucția, medicii Albert Bivolaru și Ion Broască, și juristul Bogdan Grior. Preotul slujește în limba română, punctând anumite pasaje biblice și în limba ucraineană. E bine oricum. Dumnezeu e cu noi. Printre cei prezenți îi observ pe consulul României la Cernăuți, Iustinian Focșa, pe Taras Halavka și Ilie Ioneț de la Administrația de Stat Cernăuți, pe scriitorul Ștefan Broască, pe ziariștii Ion Crețu și Nicolae Paulenco.
 

Tânărul preot pare destul emoționat și le amintește celor de față că „omul trebuie să își pună nădejdea în Dumnezeu, pentru că, uite, cei care se gândeau că vor construi un fel de rai fără voia Lui au lăsat blesteme și durere. E datoria noastră de creștini să ne aducem aminte de cei care au murit în condiții tragice. Ei s-au dus ca niște mucenici. Istoria Bucovinei trebuie învățată. Cu părere de rău, multe nu se știu. Să ne amintim și de cei care au murit în timpul Foametei și să dea Dumnezeu să nu mai vină regimuri totalitare făcute de prostia omului”. Mesajul preotului e scurt, clar și precis. Petru Grior, președintele Societății Golgota a Românilor din Regiunea Cernăuți îl îndeamnă pe Octavian Bivolaru de la orga-nizația orășenească să-și spună cuvântul. Oc-tavian Bivolaru le mulțumește românilor de la Storojineț, prezenți în cimitir, iar cei de față sunt invitați la Școala Românească nr. 29, unde Golgota își sărbătorește 15 ani de activitate. Petru Grior mi se adresează zâmbind trist-mustrător: „Noi am făcut un prim pas, iar cei de la Cultul Eroilor din România, care au pro-mis că vor realiza un Memorial, au destul loc pentru asta. Cimitirul e plin de eroi, de durere. De altfel, fiecare societate românească ar putea să inaugureze o placă”. Înainte să plecăm din cimitir, Nicolae Preutesi, președintele Asociației Alianța Pro Bucovina din Rădăuți așază o coroană la monument. Doar două coroane, cealaltă din partea Societății Golgota, conturează în alb și roșu tragismul fără de sfârșit al sutelor de morți îngropați în groapă comună. Undeva, foarte aproape, la Rădăuți, pilotul Dan Andrei Ghica Cucerca este condus pe ultimul drum cu mulțimi de flori. Dacă e așa și evenimentele au „proporții”, iar oamenii au „scări de valori”, oare acolo, în cimitirul din Cernăuți, Dumnezeu să mă ierte! – n-ar fi trebuit să fie însuși președintele României? În grija cui, Doamne, a rămas istoria Bucovinei? Poate că a rămas doar în grija româncei din nordul Bucovinei, Alexandrina Jar, care spune că „omul nu moare atunci când moare, ci atunci când este uitat”. Alexandrina Jar va sădi la primăvară, la mor-mântul eroilor, ghiocei albi, îi va sădi cu mâi-nile ei bătrâne și bătătorite de muncă, va merge să plângă din nou, un plâns pe care oficialii din România ar trebui să îl audă. Alături de groapa comună, unde a fost amplasată placa, mai există o groapă străjuită de o simplă cruce de lemn, ridicată „în amintirea ostașilor români, căzuți pe câmpurile de bătălie din jurul Cer-năuților și a celor 800 de victime ale regimului stalinist – ucise în lunile iunie-iulie 1941”. Da, îmi spun și eu scriind aceste rânduri. Omul, locurile… nu mor atunci când mor, ci atunci când sunt uitate. Pentru unii, Cernăuțiul a murit…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: