Cum e turcu…

< ...așa e și premiul care l-a luat. Pentru prima dată, un autor turc cucerește Nobelul pentru Litere (în coadă c-un milion și ceva euro, susținere pecuniară). Orhan Pamuk (n. 1952), în căutarea sufletului melancolic al orașului său natal, e unul din cei mai juni câștigători ai megajinduitului laur. Are la activ 7 romane, un volum de eseuri și de memorii (focalizând asupra Istambulului, orașul său de baștină). Scrierea sa cea mai cunoscută e Mă numesc roșu (că, ăă, parc-ar fi Marx & Engels), tradusă în 24 de limbi, comparat cu Numele trandafirilor (carte tălmăcită și pre mioriticește, la editura Curtea veche). Actualmente turcu ăsta e, în Noul York, visiting professor, la Universitatea Columbia. De ce românii n-au și ei așa ceva?! Bine, există un român... american cu Nobel în treburi de Medicină, Palade și nu-mai-știu cum, da’ asta-i altă mâncare de păstrăv... Uite de ce (răspunde un connesseur, Kjell Espmark, membru în comitetul aacdemic suedez de acordare), care Mark a dezvăluit, la București, nu demult, cam așa: că niciodată nu s-a primit din partea obștei scribilor... geto-daco-pontici fo’ propunere în acest sens! Scandalos, puturos, in-ca-li-fi-ca-bil! Adicătelea, cum ar zice un ardelean: ciorovăială fratricidă la greu, invidii minore, gelozii tâmpe, mărunte. Da’ și adevărul că... nu prea avem traduceri, ca... cărțile ipotetic-premiate să circule ele barem o țâră prin cele străinătățuri. Baftă!

 

< Și ca să rămânem olecutză tot în zona literelor... Astăzi e ziua de naștere a lu’ Aurică Buzincu, universitarul de umanioare din baștina Voitinelului, baciul culturii & cultelor sucevene de-acu; apoi, mai e ziua lu Văsălie Bodale, amicul electric din Voievodeasa și, nu în cele din urmă, ca să rămânem tot în zonă, și a domnului Dragoș Cusiac, fostul director al muzeului din Rădăuți... Îmbrățișare, felicitare, La mai mare! Și la mai... munte! Cât de... Di Bi. Apoi, numa’ mâne nu-i... răspoimâine! Iar de Băsescu, scorpion și el, cu nevastă (fostă) recepționeră la Ilișești / și cu socru la Burdujeni ce să mai spui?! E nițeluș mai în urma noastră, ăăă. Pă cinci. Brumar! Parcă. < Și de la Universitate, la Academie... Academicul octogenar Dimitrie Vatamaniuc din Sucevița, unul din cercetașii (printre ultimii) f. avizați în sensul punerii la punct a unor ediții/opere din clasici (Arghezi, Blaga, Eminescu...), în forme și bibliografii definitive, în vădită putere și stare de funcționare f. b. (încă!) scrie, chiar așa, numai pe caiet-maculator și, tujur, cu plumbul, cu creionul. Nu tu mașină de scris, nu tu ordenador, ordinateur, cum frumușel pejorativ poreclesc iberii& francii ei drăcovenia asta sine qua non de-acu la vale. Și la deal. < Și de la Sucevița, la Putna... Nu mai știai nimic din ce mai face nebunul (mușcat, printre rânduri, de înzestrare, când dumnezeiască... când diavolească, ăă) I. Te Lazăr de la Putna, notoriu... cotoi, condeier și bonviveur?! E bine... bogdaproste! Scrie cărți și le împrăștie pe la amici să le citească... Care prieteni, la rându’le, să le plimbe mai departe, mai departe, mai încet tot mai… Așa mi-a căzut și mie-n lăbutză, luni, Merce-nar în Jugoslavia – un roman de 140 pagini, apărut la Vi-itorul românesc. Bravos, I.Te-ule! Și mai vină, hombre, pe-acasă! Pe la Putna. Nu, nu te mai teme, călugării te-au iertat. Chit că i-ai ponegrit și beștelit... < Apropo, de... alcov & hogeac. Am citit, deunăzi, ceva tare mișto din... literatura de specialitate (tantra yoga). Și te îmbii și pă tine, amice!, sfat bun, temă pt. acăsucă, și pentru junii zilei (și nopții, cu deosebire) extrem de grăbiți să, ăă, fecundeze și să copuleze ei chiar din prima, aaa! Ia’n ascultă mătăluță ce povestește amica mea (R.C.) despre, despre felul în care iubitul și iubita știu să se aștepte unul pe altul și să se adulmece luni întregi înainte ca atingerea să se consume între părți... Mai întâi bărbatul doarme vreme de trei luni în fața odăii femeii iubite, apoi doarme două luni la picioarele patului în care se odihnește iubita, apoi doarme îmbrăcat vreme de o lună alături de iubita lui, apoi doarme gol șapte zile alături de iubita lui fără să se atingă. De-abia după aceea e îngăduită atingerea supremă... Mișto, nu?! Ce zici, încercăm?! (D.B., un... pohticios decent)