Creștin-democrații moldoveni cer

Congres extraordinar pentru întărirea poziției PNȚCD pe scena politică

Liderii organizațiilor PNȚCD din județele Moldovei cer un congres extraordinar al partidului pentru cel mai târziu a doua jumătate a lunii ianuarie 2007. Solicitarea a fost formulată la întâlnirea regională de sâmbătă, de la Suceava, la care, pe lângă reprezentanții organizației gazdă, prezenți au fost președinții din Iași, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui și Tulcea, indirect aceasta fiind susținută și de creștin-democrații vrânceni. Liderul PNȚCD Suceava, Cristinel Macovei, a precizat că forul național ar urma să clarifice unele probleme organizatorice și să stabilească măsuri de întărire a partidului pe scena politică. După dezbaterile de la Suceava, tărăniștii moldoveni au adoptat și o rezoluție pe care o vor susține la ședința Comitetului Național de Conducere din 4 noiembrie.
 

Prin poziția lor comună, aceștia militează pentru modificarea statutului formațiunii, prin introducerea votului uninominal pentru toate funcțiile din partid; renunțarea la sistemul de moțiuni pentru alegerea președinților organizațiilor, care duce la pierderea liderilor nemulțumiți; des-centralizarea activității, astfel încât deciziile locale să aibă o pondere însemnată la centru, precum și statuarea unor șefi de zonă, cu funcție de vicepreședinți. De asemenea, se cere și promovarea unei politici deschise înspre alianțe cu alte formațiuni politice, discuții urmând a se purta atât cu PNL și PD, dar și cu reprezentanți ai platformei liberale Stolojan-Stoica. „Aceasta în vederea constituirii, cu una dintre aceste forțe, a unei alternative puternice de centru-dreapta, care să obțină un scor cât mai important la viitoarele alegeri, la termen sau anticipate”, a relevat președintele organizației județene a PNȚCD, Cristinel Macovei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI