La Suceava

„Săptămâna europeană a tineretului“

În perioada 30 octombrie – 5 noiembrie, municipiu Suceava va deveni scena a o sumedenie de acțiuni, promise să fie care mai de care mai ingenioasă și inedită, dedicate “Săptămânii europene a tineretului”. Organizatorii evenimentului sunt Asociația “Juventus” și Asociația “Ana”. Proiectul este finanțat de Consiliul Local Suceava, Primăria Suceava, Consiliul Județean, Direcția pentru Tineret și Sport a județului Suceava. “Având în vedere că suntem deja la a VIII-a ediție, proiectul este dovada clară că la Suceava funcționează bine colaborarea dintre societatea civilă și administrația publică locală și județeană. La acțiunile organizate vor lua parte invitați din Polonia, Ucraina, Germania, Republica Moldova”, ne-a declarat Cornel Grosaru, președintele Asociației “Juventus”.
 

Luni, în sala 48 a Consiliului Județean, va avea loc un seminar pe tema “Rolul tânărului în viața cetății”, urmând apoi la ora 20 deschiderea Clubului U, club de dezbateri și prezentare de evenimente cultural-artistice, manifestări care se vor desfășura în incinta Clubului Underground, cu tema “parteneriat între administrația locală și societatea civilă”. Astfel de dezbateri vor avea loc în zilele următoare la Observatorul Astronomic. Nu vor lipsi competițiile sportive ce se vot desfășura la Grupul Școlar de Industrie Alimentară și în sala de sport a Universității “Ștefan cel Mare”. La capitolul „sporturi”, organizatorii au venit cu o serie de jocuri foarte ingenioase despre care puțin sunt cei care au auzit: “Matrix”, “Street-ball” și “Kin-ball”. Joi, 2 noiembrie, în sala cu măști a restaurantului “Veneția” se va desfășura acțiunea “European Pizza Party”. În cursul zilei de sâmbătă, iubitorii de rock vor putea asista la un concert cu formațiile GHG și – invitată specială – “Atac de cord” din Ucraina, concert care se va desfășura în Club 60.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI