Cu suma respectivă pot fi procurate sămânță pentru supraînsămânțări sau îngrășăminte chimice destinate fertilizării. „Dacă vom epuiza mai repede fondurile acordate, avem speranță că vom obține și o suplimentare”, a subliniat Neculai Perju. În zona de munte a județului Suceava sunt incluse 45 de unități teritorial-administrative.
Pentru pășunile din zona montană
Crescătorii de animale din zona de munte vor să profite de ajutorul bănesc acordat de stat pentru întreținerea pășunilor. Aceștia au dat năvală să depună cereri de obținere a subvenției, șeful Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, Neculai Perju, spunând că, până la această dată, au fost epuizate peste 15 miliarde de lei vechi din cele peste 27 puse la dispoziție județului Suceava. Pentru fiecare hectar de pășune și o încărcătură de 0,8 unități vacă mare la hectar, ajutorul financiar al statului este de 1 milion de lei vechi.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii