Dl Herghelegiu a menționat că lipsa de case generează adevărate tragedii, părinții ucigându-și fiii sau invers, în timp ce o serie de blocuri, la care lucrările au demarat la începutul anilor 90, zac, și acum, în paragină. Liderul municipal sucevean al PRM a dat ca exemplu cazul blocurilor 20, 21, 22, din bdul „1 Decembrie 1918”, din cartierul Obcini, vizavi de Metro, în care putea fi înființat un muzeu al locuințelor neterminate. „Este vorba despre un ansamblu reprezentativ de locuințe, unul care face întocmai imaginea municipiului reședință și a edililor săi”, a declarat Ioan Herghelegiu.
Liderul Organizației Municipale Suceava a PRM, Ioan Herghelegiu, este de părere că una dintre prioritățile actuale ale municipalității sucevene trebuie să fie construirea de locuințe. Domnia sa a precizat, într-o conferință de presă, că o inițiativă în acest sens ar fi de natură să rezolve o parte dintre dramele familiale din locuințele în care trăiesc chiar și câte trei-patru generații.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii