La ceas de răscruce

Povestea Mariei T. este de fapt povestea multor femei din România pe care disperarea le-a împins la muncă în străinătate. Am întâlnit-o la câteva minute după ce coborâse dintr-un autocar care o aducea din Italia. Am fost primul om cu care a intrat în discuție după îndelungi coșmaruri. Femeia a început să-și spună peripețiile fără să o fi întrebat cineva, și-a conturat confesiunea purtând parcă o povară de care a simțit că se poate izbăvi numai și numai vorbind cu oameni care încă nu au experiența străinătății. „Am trăit chinuri cumplite, am trăit într-o mizerie de nedescris. Dormeam în pat cu o bătrână de 94 de ani într-o cameră pitică. Nu mâncam și uneori nu aveam nici cum să beau apă. Cei care spun că e ușor acolo nu trebuie crezuți niciodată.

 

Pe mine m-a dus în Italia o cumnată, pe care o credeam de încredere. Bărbatul meu îmi spunea la telefon să rezist măcar până în decembrie și să vin acasă cu bani. Dar mie mi se făcea rău de moarte în fiecare zi. Am slăbit 15 kilograme. Știam că, dacă voi mai sta să am grijă de acea bătrână, e posibil să mor înaintea ei. Când am spus că plec, rudele bătrânei nu vo-iau să-mi dea banii datorați”. Întoarsă în țară numai după o lună de ședere în Italia, femeia și-a jurat să le spună tuturor că numai în țara ta este bine, chiar dacă trăiești dintr-un colț uscat de pâine. Iar dacă hazardul a făcut ca eu să o întâlnesc la ceasul de răscruce din viața ei, iată de ce cred că îi sunt datoare cu aceste rânduri prea încărcate de adevăr pentru a mai fi completate cu întorsături de fraze frumoase.