În mare grabă…

Mă aflu în ultimele zile ale mandatului meu la Comisia Națională a României pentru UNESCO – eram, oricum, printre ultimii reprezentanți ai fostei Puteri uitați în post de noua Putere – și, după știința mea, un reprezentant al UDMR, ieșit din „algoritm”, îmi va lua locul. Îi doresc mult succes și… îi las moștenire câteva dintre sectoarele de „bătălii sociale” la care am lucrat. Poate continua acțiunile, mai ales că în „lada cu zestre” îi las o echipă bună, cu experți UNESCO, care chiar s-au zbătut să ajute educația, cultura, știința. Și fac public „testamentul” meu cultural, tocmai pentru că este vorba de acțiuni de mare amploare și cu potențial de schimbare în societatea noastră – or, în Europa de după 2007, România trebuie să intre cu alt metabolism social și cultural, pentru a ține pasul cu lumea bună (civilizată) a veacului al XXI-lea.

 

Iată, urmașilor mei Văcărești, las vouă moștenire… > Programul Biblioteca școlii, inima școlii, de resuscitare a bibliotecilor școlare rurale, de transformare a lor în mediateci și de deschidere a lor către întreaga populație a comunei. Funcționează de aproape 3 ani, aprovizionând 3302 școli din țară (deci, cel puțin una în fiecare dintre cele 2800 comune ale patriei), cu principalele publicații necesare bibliotecii și cancelariei școlii („Gazeta Matematică”, „România literară”, „Știință și tehnică”, CPSF „Anticipația”, „Luceafărul copiilor”, „Terra”, „Sănătatea noastră” etc. Întregul program – cu o cheltuială de aproximativ 48 $ / an / școală – s-a desfășurat nu pe bani de la Ministerul Educației și Cercetării, nici de la Programele de Participare ale UNESCO, ci prin generozitatea Fundației „Eugenia Vîntu”, deci fonduri ale societății civile. În pachetele trimise lunar am adăugat, adesea, cărți și materiale audio și video. De semnalat că un protocol semnat împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune va adăuga, în viitor, câteva zeci – poate chiar câteva sute – de ore din „arhiva de aur” a Radioului românesc (Educație muzicală, Teatrul radiofonic, Noapte bună copii, Istorie orală, discursurile lui Nicolae Iorga etc.). Idem, Societatea Română de Televiziune, cel puțin cu „Integrala Caragiale” (1100 minute, cu toate piesele și „Momente și schițe”-le scenarizate – 31 de școli au primit deja colecția de video-casete; așteptăm ca noul și inex-perimentatul Președinte-Director General al instituției să înțeleagă că Televiziunea publică are obligații mari față de publicul român, pentru a putea continua diseminarea „culturii video” în școli). De semnalat un amănunt îmbucurător: minis-trul Mihail Hărdău a luat hotărârea legiferării transformării bibliotecii rurale școlare în mediatecă și centru de documentare și informare, chiar a trimis bani școlilor sătești pentru achiziționarea electronicii necesare (CD player, DVD, videocasetofon, receptor TV, PC-uri), dar și – amănunt important! – pentru reînnoirea fondului de carte; dacă va „convinge” noile miniinstituții să achiziționeze și pu-blicațiile educaționale, și cărți, și elemente de „cultură radio” și „cultură video”, și să instaleze, în fiecare unitate școlară, un mic muzeu al școlii și o stație meteorologică, chiar putem spune că revoluția școlii a demarat! > Infobuzele: cu 5 laboratoare mobile la bord (5 PC-uri pentru „clasa de informatică”, 4 microscoape pentru biologii amatori, 10 kituri ale laboratorului de fizică, un laborator mobil de chimie, un telescop și un proiector de filme, putem avea o „școală-pe-roți”, circulând, în vacanțe și în zilele de sfârșit de săptămână, în satele țării, „ademenind” copiii localității la joaca de-a școala. Cu câte 4 profesori + 1 șofer la bord, fiecare din cele 100 de autobuze care ar circula pe drumurile județene și-ar aduce o contribuție esențială la atragerea elevilor spre științele exacte și… la stimularea dascălilor locali. Program ieftin, mai ales că școlile României au deja aceste autobuze (eventual, microbuze) care, în afara zilelor de școală de luni-vineri stau, pur și simplu, fără obiectul muncii. > e-biblioteca: un proiect de trecere în virtual a întregii literaturi românești. Un protocol pe care îl vor semna mai mulți „actori culturali” (CNR UNESCO, Ministerul Culturii și Cultelor – sper eu –, Ministerul Comu-nicațiilor și Tehnologiei Informației, SIVECO, Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Județeană Vaslui, Softwin – sper –, câteva universități politehnice, câteva edituri) poate însemna digitizarea tuturor paginilor de valoare tipărite la noi. Putem începe cu „literatura tehnică” (cea a manualelor școlare este deja digitizată, în splendidul program AEL, utilizat deja de școala românească), continuă cu cea pentru copii – în circa 4-5 ani România se poate prezenta în fața programului Uniunii Europene de digitizare a culturilor componente cu lecția deja făcută, astfel ca, spre 2015, alături de marile „biblioteci virtuale” Google (4,1 mi-liarde pagini scanate!), Yahoo.com, cel eu-ropean să fie funcțional deja, cu Eminescu, Caragiale, Sadoveanu democratizați pe Internet – gratuit – sau prin „calupuri CD-ROM”, la pre-țuri modice. > Educația pentru știință: program cu care efectiv România conduce în „clasamentul UNESCO”. Înseamnă „tabere de știință” (am organizat 7 asemenea tabere, în fiecare an) în zone rurale, cu „lecții” ieșind din tipicul școlii, de mare atractivitate pentru tineri. Trebuie continuate, pentru că nevoia de cercetători în științe este în creștere constantă – iar școala, cu profesorul în fața tablei negre nu mai este de ajuns, în lumea complexă în care trăim. În același capitol: trebuie încurajată Asociația Jurnaliștilor de Știință (funcționând pe lângă CNR UNESCO), editurile de revistă și carte științifică-tehnică și puținele emisiuni de radio și TV de specialitate. Importantă este menținerea premiilor pentru Jurnalismul de Știință și Educație care s-au acordat în ultimii ani, în 10 noiembrie, de Ziua Mondială a Științei pentru Pace și Dezvoltare. > Încurajarea și dezvoltarea rețelelor de școli asociate UNESCO (ASP-net) și „cluburi UNESCO” – elemente ale societății civile nepolitizate, care trebuie – și pot fi – atrase în acțiuni de schimbare a mentalității. Idem, programele interguvernamentale (MAB – Omul și Biosfera, MOST – științe sociale, al Științelor Fundamentale, Comitetul de Bioetică, Programul Hidrologic Internațional, cel Ocea-nografic, EFA – Educația pentru Toți, In-formatica pentru Toți) care au darul de a reuni echipe de specialiști indiferent de apartenența politică. > Acțiunea de lărgire a orei de clasă, de dilatare a programei școlare, în afara orelor de școală: masa de prânz a elevului român (urmată de 2-3 ore de activitate în școală, cu TV, PC, Internet, CD-player, cărți, reviste și, mai ales, cu dascălul care îl ajută pe copil să-și rezolve temele pentru acasă), introducerea jocurilor logice în activitatea școlară complementară orei de clasă („mind building”) prin: șah, go, scrabble, bridge, jocuri de strategie pe calculator, cluburi și cercuri de activități (cam demult ignorate de cadrele noastre didactice), între care, cu prioritate, cele sportive (pentru zguduirea celui mai comod profesor pe care îl are școala românească, cel de educație fizică – de semnalat, din nou, câteva mișcări remarcabile ale M.Ed.C. : înființarea „centrelor de excelență” pe discipline sportive, ordinul privind (re)amenajarea terenurilor sportive în curțile școlilor – cu sumele aferente, rezonabil de mari – și construirea de săli de sport pentru unele școli etc.). > Educația pentru patrimoniu și pentru drepturile omului: pliante, emisiuni Radio-TV, pagini de ziar și revistă, pentru toți cei 3,5 milioane de elevi, fii și fiice ale celor 7 milioane de membri ai celui mai puternic partid care există astăzi în România, Partidul Părinților. …Partid pe care, vă asigur cu mâna pe inimă, l-am slujit cu pasiune timp de 44 de ani, de la momentul în care am intrat în prima clasă, la școala doljeană din Beloț, până la acesta când, de la „tribuna UNESCO” vă semnez acest testament… ALEXANDRU MIRONOV