Solca, file din trecut

Localitatea Solca, fost sat mănăstiresc, apoi târg imperial și așezare balneară, oraș în județul Suceava, este așezată într-o vale pitorească, la poalele Carpaților, străbătută de pârâul Solca, cu cele două brațe ale sale, Isvorul și Pusteți, astăzi Solcuța. Ele izvorăsc din versanții Piatra Muierilor și Vulturul, iar în drumul lor colectează apele din pârâiașele Criveț, Clit și Iaslovăț, apoi se varsă în râul Suceava, lângă localita-tea Gura Solcii. În partea vestică se află piscul Piatra Muierilor, nume dat de o legendă populară, în care se men-ționează despre o invazie tătară, când, în grotele din acest vârf, s-au adăpostit femeile și copiii. La sud-vest se află vâr-ful Dealul lui Vodă, încărcat și acesta de legende. De aici, voievodul Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623) ar fi tras cu arcul pentru a-și însemna locul ctitoriei.1

 

Numele de Solca poate veni de la pârâul amintit2 sau de la cuvântul slavon ”co??”3, care înseamnă sare, iar această teorie este susținută de numă-rul mare de izvoare cu apă sărată care se află în localitate. Zăcămintele de sare sunt cele care au adus și primele informații despre existența unei așezări în preajma izvorului Slatina Mare, unde s-au descoperit fragmente ceramice provenind de la vase conice, cu baza destul de mică, numite briquete. Des-coperirile arheologice aparțin culturii Criș, Pre-Cucuteni, Cucuteni-B4, epocii fierului, perioadei dacice și perioadei medievale.5 Aceste vase erau umplute cu slatină6 – apă sărată –, iar apoi erau puse la foc. Prin fierbere, apa se eva-pora, în vas rămânând sarea, cunos-cută și sub numele de huscă. Acest procedeu de prelucrare al sării este cunoscut și sub numele de briquetage. De la numele sării – huscă –, în decursul veacurilor s-a păstrat în localitate această poreclă, care se va transforma în nume pentru cei ce lucrau la pre-lucrarea ei – Huscari.7 Acestea ne în-dreptățesc să afirmăm că așezarea a fost populată încă din comuna primi-tivă, iar locuitorii își aveau adăposturile în preajma izvoarelor sărate. Prima mențiune documentară o întâlnim în vremea voievodului Alexandru cel Bun (1400-1432). Acesta, la 15 ianuarie 1418 (6926)8, judecă pri-cina dintre o anume Maicolea, fiica lui Stoian, cu fiii ei Cozma și Sân, cu nepoții Balotă și Dragoș, care depun plângere împotriva lui Vlad și Crâstea din Solca, referitoare la stăpânirea satului Solca. În urma audierilor și a dovezilor aduse, domnitorul hotărăște ca satul să fie stăpânit în continuare de către Vlad și Crâstea, iar cei ce vor dori a ”începe cu sfada sau cu plângerea sau cu orice fel de răutate…” să fie datori a plăti o ”zavescă”9, de 80 de ruble.10 Din acest document aflăm că satul Solca exista în secolul al XIV-lea, iar Maicolea trebuie să fi fost în vârstă, din moment ce sunt amintiți copiii și nepoții ei. Un personaj important este tatăl acestei boieroaice, Stoian, care trăiește în vre-mea descălecării în Moldova.11 Boierii Vlad și Crâstea sunt întâlniți în divanul Moldovei. Poate că erau frați, cum susține M. Costăchescu, pentru că numele de familie al lui Crâstea este Goraeță. Informația este dată de uricul din 7 martie 1504. Boierii din familia Goraeță sau Horaeță fac parte din cercul marii boierimi, în vremea lui Iuga Vodă, la 28 noiembrie 1399. Iată o altă familie existentă din vremuri vechi, dar de care ne vom ocupa cu o altă ocazie. Din cele amintite mai sus, putem afirma că satul Solca este unul din cele mai vechi sate din Moldova, dar și din Bucovina. A doua mențiune documentară este și mai bogată în informații. Ea datează din vremea voievodului Ștefan cel Mare (1457-1504), când, la Vaslui, în data de 7 martie 1502 (7010)12, întărește ”credinciosului nostru panului Luca Arbure, portar de Suceava”, cumpăra-rea a 2/3 din satul Solca, pentru suma de 350 de zloți tătărești dați nepoților lui Crâstea Goraeță, iar 330 de zloți tătărăști13 dați nepoților lui Alexandru Ghermănescu. Acest document ne a-duce o serie de noi informații; în primul rând avem numele complet al unuia dintre proprietarii satului Solca, ce s-a înfățișat înaintea voievodului Alexan-dru cel Bun – Crâstea din Solca este numit Crâstea Goraeță. Numele pro-prietarului vine de la numele satului, iar a doua oară este numit după tatăl său Goraeță sau Horaeță, întâlnit în do-cumente ca: Micu de la Horaeță, Ho-raeță Micu, Horaeță vistiernicul, Ho-raeță de la Hotin și Ivașco Goraeță.14 Vlad din Solca nu apare în acest document, de aceea putem avansa următoarele ipoteze: • Vlad și Crâstea erau frați, pentru că, în actul din 1418, amândoi sunt dați ca fiind din Solca; să fie ei cei doi boieri pe care îi întâlnim în actele domnești: ”… credința panu-lui Vlad de la Siret și a fratelui său Crâstea ceașnic…”15? Ultima mențiune despre acești boieri se face în docu-mentul din 13 aprilie 1415, în formula folosită mai sus; posibil ca Vlad să fi murit între timp • Vlad să-și fi înstrăi-nat partea sa din satul Solca lui Ale-xandru Ghermănescu • Alexandru Ghermănescu să fie rudă cu Vlad și să-l fi moștenit. Un alt lucru pe care îl scoate în relief documentul sunt ”…scrisorile lor vechi de stăpânire, cu pecețile verzi atârnătoare, pe care le-au avut stră-bunii lor…”, acte ce au fost predate, în prezența voievodului și a boierilor, noului proprietar. Cel de-al doilea proprietar, Alexan-dru Ghermănescu, ai cărui nepoți sunt co-proprietari ai satului Solca, este întâlnit în documente cu mult înainte de anul 1401, când începe domnia lui Alexandru cel Bun. El era stabilit în valea Solonețului, în zona Pârteștiului de Jos de astăzi. Moșia sa se întindea de la satul Soloneț și valea Voina, de-a lungul părâului Solca în sus, până la pietrele de sub brazi, cunoscute sub numele de Piatra Muierii; practic el avea în proprietate întreaga vale a Solcii sau a sării.16 Gherman sau Ghermănescu se pare că era sas, pentru că, dacă în timpul lui Ștefan cel Mare mulți dintre boierii țării muriseră în desele războaie, au fost ridicați boieri din cele-lalte stări.17 Mărturii ale statorniciei sale în această zonă, Botoșana-Pârtești, sunt numele date unor obiective ca: Opcina lui Gherman, Câmpia lui Gherman, Pârâul lui Gherman, Șesul lui Gherman, Dealul Ghermanului.18 Potrivit tradiției împământenite, o normă juridică transmisă majorității voievozilor moldoveni, domnitorii ce au urmat lui Ștefan cel Mare, Bogdan III Orbul (1504-1517) și Ștefan IV cel Tânăr (1517-1527), întăresc familiei lui Luca Arbure dreptul de proprietate asupra satului Solca.19 Dar, cu toate acestea, hatmanul Luca Arbure are parte de un sfârșit tragic. Cel căruia i-a fost tutore, Ștefan IV (Ștefăniță), îl acuză de trădare, dându-l pe mâna călăului, împreună cu fiii săi Toader și Nichita. În 1523, la Hârlău, li se taie capetele.20 Toate aceste documente ne arată că localitatea Solca dăinuie de mai multe secole, fiind una dintre cele vechi așezări bucovinene. Preot IONEL-MUGUREL MARTINIUC Parohia „Sfinții Apostoli” SOLCA