Se întâmplă…

…și la case mai mari. Geaba se strofoacă, se indignează și-i mustră pe toate tonurile și cu toate ocaziunile „presarii” pe scumpii noș-tri parlamentari („scump” trebuind a fi luat în sensu-i originar, adică de omonim al lui „ieftin”) pentru al lor metodic și consecvent chiul/absenteism și-ale lor drituri și privilegii votate cu mânurile amândouă. Aceia arătați cu degetul mediatic, de vor fi având „spirit de prezență”, cum zicea tot unul dintre ei, vor arăta la rându-le mai sus, adică la Strasburgu’ unde voiesc a ajunge odată și-odată, și nu doar ca simpli turiști – chiar dacă pe banii „populului suveran” – sau niște euro-observatori, acolo. Și vor mai zice cu jale mare și năduf cât cuprinde, tot aceia, că Uni-unea Evropenească știe a-și răsplăti cum se cuvine aleșii, nu ca la noi ce suntem la porțile Orientului și batem de zor la cele ale aderării (după principiul biblic: „Bate și ți se va deschide!”).

 

Păi cum să nu ofteze cu obidă lamura democrației românești când, chiul-nechiul, evroparlamentarul este indemnizat cu 274 euro zilnic, bani pentru care în Estul nu prea îndepărtat se trage din greu o lună în capăt. Și tot așa, cum să nu dea în icter negru, fandacsie și dambla patres conscripti și cei dipotați ce abia de-și votară într-un admirabil consens o amărâtă de penzioară de f’o 40 milioane leușteni vechi, când banii albi pentru zilele bătrâneții unui ales de la Strasbourg nu-s decât vreo 1200 evros (termenul este slavon, convertibilitatea însă garantat euro-peană!) pe lună. O fi având și ea, sireaca E-vropă – prin aleșii ei – îndreptățirile-i la re-ticență, vizavi de integrarea celor două țări dunărene. Căci nu numai parlamentarii dâmbovițeni își oploșesc cimotiile de felurite grade pe lângă cabinetele de la centru și din teritoriu, ci și omologii lor strasburghezi, mai cu ștaif și mai avuți (una sută cincizeci mii euroi anual îi costă pe contribuabilii euro-peni fala și ponfala, și reprezentativitatea în frumosul oraș de pe malurile Rinului). Ș-atunci, mă-ntorc și zic: nu-i normal și ome-nește să aibi frică de o concurență care, acasă la ea, a depășit cu succes faza diletantismului? Asta făr’ de-a mai pune tortul, de 60 milioane euro, hâțânării anuale de ici-colo a euro-aleșilor, de preferință par avions bussiness class, cu bilete decontate de până la de zece ori mai mult. Asta și câte altele, mai mititele, acolo, dar lucrative, sursa, devoalată de International Heral Tribune, fiind deasupra oricăror bănuieli sau dubii: raportul intern pe 2005 al Secretariatului general al Legisla-tivului european. Păi cum dară să nu militezi neabătut pentru integrare și să nu visezi, cu ochii larg deschiși, la cele 28-29 miliarde de euro, căcălău de bani ce, ca o ploaie mitolo-gică, vor îmbelșuga arida țarină a finanțelor naționale. Hai, aderare, hai, integrare, hai… la muncă și nu la întins mâna! Euro-alegător în curând (cu voia Domnului !) pt. conf., VIOREL DÂRJA