„Dă să-ți ghicesc!…“

Femei cu fuste colorate agasează trecătorii

Studenții care trec sau zăbovesc prin parcul universitar „Areni” din Suceava se plâng că sunt agasați de țigăncile cu fuste colorate dispuse oricând ca, în schimbul unei sume de bani, să le ghicească viitorul. Dacă sunt refu-zate, femeile încep să arunce fel de fel de blesteme… “Nu mai putem scăpa de ele. Ne-au scos peri albi. Nici nu s-a uitat bine la mine, că a ajuns la concluzia că am cununia legată. Eu nu cred în prostii de astea, dar mi s-a făcut teamă când, după ce i-am zis să plece, a început să mă blesteme, să mă scuipe. A făcut un circ de nu știam pe unde să apuc”, ne-a declarat Anastasia Niță, studentă la Universitatea “Ștefan cel Mare”.
 

Mai mult, Anca S., de asemenea studentă, ne-a declarat că, zilele trecute, pentru că a refuzat să-i dea bani unei femei de etnie romă, a fost amenințată. „Mi-a smuls câteva fire de păr și a început să strige la mine că, dacă nu-i dau banii din poșetă, o să-mi facă vrăji. Am reușit cu greu să scap de ea. Ce m-a deranjat a fost că treceau o groază de persoane care ar fi putut să-mi dea o mână de ajutor, dar care au stat deoparte”, ne-a zis fata. Inspectorul principal Alin Botezatu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, ne-a declarat că, până în prezent, nu s-au înregistrat plângeri din partea studenților. „Cerșetoria se pedepsește, însă până în prezent nu am primit nici o plângere în acest sens din partea studenților”, a spus dl Botezatu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: