„Sunt atât de multe nefăcute în Suceava, încât ne e aproape rușine că trăim aici”

Astăzi, membrii PRM din municipiul Suceava au plenară. Consiliul Municipal al Organizației PRM Suceava se întrunește pentru a evalua activitatea pe linie de partid. Liderul municipal, Ioan Herghelegiu, face un apel la însușirea și aplicarea în practică a doctrinei formațiunii, „singura de viitor și de rang european”. „Aceasta în așa fel încât toți cei care s-au înscris în Partidul România Mare să fie menținuți și, la rândul lor, să coopteze, în special, oameni de valoare”, a spus dl Herghelegiu, adăugând că se pune accent pe dăruire și spirit de sacrificiu. Toate acestea – susține domnia sa – pentru ca membrii PRM să ofere municipiului Suceava cât mai mult din experiența practică și zestrea lor spirituală, „pentru că sunt atât de multe nefăcute, încât aproape că ne e rușine că trăim aici”.
 

Convocate au fost conducerile celor opt organizații de cartier, ale celei de tineret și celei de femei. Am fost informați că PRM are în municipiul Suceava 1600 de membri, în ultima perioadă numărul în-scrișilor crescând cu 200.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: