De fapt, epitetul cunoscutei este destul de riscant în cazul „Gânditorului” și, din păcate, am toate motivele că o anchetă pe stradă privindu-i pe iluștrii de pe bancnotele deja în circulație, și în versiunea ve-che, și în versiunea nouă, s-ar solda cu destule ezitări. Nici măcar limbajul străzii, argoul nu îi au azi în vedere, precum se întâmpla cândva cu bălceștii. Necăjiți, atât de mulți încât ai impresia că mai degrabă cinci din patru nu-și permit să economisească nici un ban, oamenii asociază bancnotele în primul rând cu puterea lor de cumpărare: 1 leu – o pâine, 200 lei – un miel pascal ș.a.m.d. Oricum, ca și Eminescu, și Lucian Blaga și „Gânditorul” le vor spune mai mult celor care or să-i vadă mai rar, decât celor care vor azvârli cu ei.
Veștile despre o altă iminentă scumpire, a apei potabile, despre concluziile unui studiu – patru din cinci români nu reușesc să economisească nici un leu – și despre bătălia parlamentară privind scăderea sau menținerea teveaului la alimentele de bază sunt încununate de aceea a lansării în circulație, de la 1 decembrie 2006, a bancnotei de 200 lei noi (două milioane lei vechi). Conform guvernatorului Băncii Naționale, noua bancnotă va ajuta la obișnuirea populației cu însemnele utilizate în Uniunea Europeană. Ea va mări, de asemenea, evantaiul cultural la buzunar asigurat de bancnote românului, aducându-i sub ochi, după chipurile lui Mihai E-minescu (500), Ion Luca Caragiale (100), Aurel Vlaicu (50) Nicolae Grigorescu (10), George Enescu (5) și Nicolae Iorga (1), pe avers, și simboluri legate de personalitatea și creația lor, edificii, instituții culturale celebre, pe revers, portretul lui Lucian Blaga și imaginea cunoscutei statuete din neolitic „Gânditorul de la Hamangia”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii