Puțintică heraldică…

Fluctuat nec mergitur… Se clatină, adică, dar nu se scufundă, scrie pe o pamblică imaculată și învăluită dedesubtul unei corăbioare daurite ce plutește, grațios, pe valuri bleu-cobalt. Toate acestea alcătuiesc încă de pe vremea Capețienilor (să tot fie un mileniu și ceva de atunci) armoariile bătrânei Luteții Parisiorum de se cheamă Paris și se pot vedea nu doar pe frontonul primăriei Orașului – Lumină (Hotel de Ville), acolo unde domnii Jac și Rac au fost tari și mari într-o vreme, ci și pe felurite pliante și prospecte care de care mai ochioase, menite a te convinge că, spre deosebire de bărbați, Parisul rămâne veșnic Paris.

 

Cum e lucru știut că elita românească-culturală, artistică, politică, în general, și liberală, îndeosebi, de la „pasopt” încoace, până la înțărcare și mult după aceea, doar cu duh franțuzesc se nutrește, n-ar fi nepotrivit ca-n aste turburi vremi de acmu’, de neascunsă dihonie între frați politici (vitregi, dar totuși…), Alianța ba DA, ba NU să încropească și ea o stemă proprie, după amintitul model parizian. Stemă care i-ar fi de mare folos, imprimată fiind pe bannere, tricouri, bermude, tișlaifăre și hârtii de unică folosință, în perspectiva anticipatelor… O inspirațiune heraldică ne șoptește că, adaptând tiparul parizian la ale noastre actualități și metehne, valurile destul de pacinice de pe stema de la Hotel de Ville să fie, vorba ceea, „ramplasate” de învolburări oranj pe cari, în loc de anacronica, vetusta corăbioară, să navige (sic!) un falnic petrolier – românii știu de ce! În quartier-ul (sfert de scut heraldic, ne șoptește același duh inspirator) cel din dreapta, sus, poa’ s-apară, funcție de…, vorba unui amic, imaginea stilizată a unui drăgălaș tsunami. În ceea ce privește deviza, apoi aici există două posibilități care se poate, cum ar zice primarele care este. Una: Se clatină, nu se scufundă! (preferată de boșii de la centru); alta: Se clatină? Nu, se scufundă! (variantă agreată de „orangiștii” din teritoriu și de o anumită parte a presei). Până una-alta, „portocaliii” or să stea, de voie-de nevoie, cuminciori „șold la șold”, vorba DeBe-ului, până ne-om vedea cu țuhalii în căruța cea europeană, la întâi de gerar 7515 de la facerea lumii. Că pe urmă, Dumnezeu cu mila și „marinelul” cu pâinea, cuțitul și goldănșprițu’. „Mândră corabia, meșter cârmaciul”, că tot se votă legea lustrației (mai bine târziu…). Vânt bun din pupa, stimați marinari de apă dulce! Un francofil din convingere (ș-un heraldist de nevoie și supt vremi), adică pur și simplu VIOREL DÂRJA