În prezent, la inspectorat se înregistrează cererile cadrelor didactice care solicită transfer sau pretransfer prin restrângere de activitate, perioada de înscriere fiind până pe 20 aprilie. Inspector general-adjunct Niculai Barbă a precizat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că de pe 10 aprilie, când au început înscrierile, au fost depuse la IȘJ puține cereri. “Ne așteptăm ca majoritatea să fie depuse săptămâna viitoare”, a precizat dl Barbă. Anul acesta, la nivelul județului au intrat în restrângere de activitate 139 posturi, respectiv cadre didactice.
Pretransfer și transfer în învățământul sucevean
Ministerul Educației și Cercetării a prelungit cu o zi perioada de rezolvare a pretransferului și transferului cadrelor didactice care au intrat în restrângere de activitate. Astfel, aceasta va începe pe 25 aprilie și se va încheia pe 27 aprilie, nu pe 26 cum era prevăzut inițial. La fel, se va prelungi și perioada de depunere și rezolvare a contestațiilor, care este programată între 27 și 29 aprilie. Comisia de mobilitate din cadrul IȘJ a stabilit că ședințele publice, în cadrul cărora se vor rezolva transferurile și pretransferurile, vor avea loc la fostul sediu al IȘJ din str. Vasile Bumbac, începând cu ora 9. Joi, 27 aprilie sunt programate educatoarele, învățătoarele, logopezii, pedagogii și cadrele din învățământul special, iar vineri, 28 aprilie, cadrele didactice de la celelalte discipline.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii