În 13 cazuri de omor, criminalii nu au fost încă identificați, circulând, liberi, printre noi > În primele 3 luni din acest an, s-a înregistrat o creștere a cazurilor penale aflate în lucru cu 1099 față de aceeași perioadă a anului trecut > Au scăzut infracțiunile cu violență și loviturile cauzatoare de moarte > La ora actuală, procurorii suceveni au în lucru peste 3000 de cauze > În 3 luni, ei au primit în audiență 1943 de persoane > Parchetele din județul nostru au fost dotate cu 128 de calculatoare
Criminali în libertate Chiar dacă autorii necunoscuți au constituit ultimul punct de pe ordinea de zi a conferinței de presă pe care domnul Vasile Păvăleanu, prim-procuror al Parchetului județean Suceava, a organizat-o ieri – considerând acest subiect de o importanță deosebită pentru cititorii ziarului nostru – îi dăm prioritate. Și asta pentru că, de ce nu am recunoaște-o, în mod alarmant, în 13 cazuri de omor, criminalii (care pot fi mai mult de 13) se află în libertate, ei circulând printre noi, fiind liberi și făcând ce vor pentru că încă nu au fost descoperiți. Asta nu înseamnă că respectivele cazuri au fost abandonate. Dimpotrivă, după cum preciza domnul Păvăleanu, chiar cu o zi înainte, s-a întâlnit cu procurorii și polițiștii care se ocupă de aceste cazuri, unele dintre ele fiind pe cale de finalizare, totul ținând de timp. Este vorba de două pruncucideri, 8 omoruri, două violuri cu moartea victimelor și o tâlhărie urmată de decesul victimei. Din cele 11, la 8 se lucrează intens, la majoritatea dintre ele se poate spune aproape cu claritate cine sunt autorii, numai că trebuie făcută dovada faptei, ceea ce este mai dificil. Într-un caz există amprentele unui autor, lăsate pe un obiect folosit, în altul se așteaptă rezultatul ADN. Așa că, mai devreme sau mai târziu, criminalii vor răspunde pentru faptele lor abominabile. Trei luni – perioadă de liniște, dar cu mii de dosare S-au scurs mai bine de 3 luni din acest an, iar această perioadă a fost descrisă de domnul procuror Vasile Păvăleanu, șeful Parchetelor din județ, ca fiind una mult mai liniștită față de alte trimestre ale anului. Probabil că o in-fluență a avut-o și Postul mare, când oamenii se abțin de la consumul de băuturi alcoolice și de petreceri în general. Cu toate acestea, cauzele penale aflate în lucru sunt mai multe, ceea ce nu înseamnă o creștere a fenomenului criminalității, întrucât ele nu sunt soluționate. Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul cazurilor a crescut cu 1099, 500 dintre acestea (aproape jumătate) înregistrându-se pe raza de competență a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Au scăzut, în schimb, infracțiunile cu violență (cu 81 la sută), loviturile cauzatoare de moarte, infracțiunile contra patrimoniului (cu 30,9 %), cazurile de înșelătorie (cu 23 mai puține) și cele de evaziune fiscală. Totodată, a scăzut numărul inculpaților trimiși în judecată (de la 634, la 519), dar a crescut numărul celor sancționați administrativ, de la 577, la 753. După cum ni s-a spus, la ora actuală, pe întreg județul, sunt în lucru peste 3000 de dosare, iar în primele 3 luni din acest an, procurorii au primit în audiență 1943 de cetățeni, din care circa 800 la șefii instituțiilor, ceea ce de-notă că oamenii au încredere în organele statului. O logistică de invidiat: 128 de calculatoare Nu este un lucru de ascuns că, în magistratură, în general (ca și la poliție, de altfel), la parchete și judecătorii, „unealta” de bază a celor ce împărțeau dreptatea a fost mașina de scris. Or, la ora actuală, când progresul tehnic ne uimește, iar instanțele din Occident nici nu sunt concepute fără laptop-uri, calculatoare sau alte mijloace tehnice moderne din punct de vedere logistic, aceste instituții ale statului sunt rămase în urmă. Și la Suceava, s-a produs… minunea mult așteptată, care înseamnă enorm de mult pentru activitatea procurorilor. Parchetele din județ au fost înzestrate cu 128 de calculatoare, servere, laptop-uri și alte mijloace tehnice de ultimă generație. Fiecare procuror va dispune de un calculator, iar la grefă vor fi 2-3. Firma bucureșteană care le-a achiziționat are și obligația de a le instala, lucru ce se va întâmpla cât de curând. Mai mult ca atât, în clădirea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți se amenajează un Centru de pregătire a personalului parchetelor, acesta având la dispoziție 25 de calculatoare. Practic, cei interesați vor învăța, aici, să mânuiască aceste instrumente moderne de calcul și informare. La Rădăuți vor fi familiarizați cu noua logistică procurori din toată zona Moldovei și chiar din alte părți ale țării. Cauze multe, procurori puțini Din păcate, lucru remarcat la conferința de presă de ieri, în prezent, există, așa cum am arătat, mijloace tehnice, dar lipsesc, alarmant, procurorii. E o criză de personal cum n-a mai fost de multă vreme, situația devenind chiar dramatică. Față de 53 de procurori pe care ar trebui să-i aibă județul, lucrează doar 32 (- 21), ceea ce înseamnă că potențialul funcțional este de numai 60 la sută. În județ există două parchete, la Gura Humorului și Fălticeni, cu câte 2 procurori. La Rădăuți, din 8 procurori care ar fi necesari, există doar 4. Domnul prim-procuror Vasile Păvăleanu și-a exprimat speranța că acest lucru se va rezolva, mai ales că în această privință există promisiuni de la cele mai înalte niveluri. Dar, cu toate acestea, la Suceava se poate spune că procurorii stăpânesc fenomenul infracțional și acționează cu fermitate pentru înfăptuirea actului de justiție la nivelul cerințelor actuale.
























Comentarii