Dna Chiriac spune că ultimele zăpezi au protejat cerealele, însă dezghețul brusc și precipitațiile lichide au adus un alt pericol, cel al băltirii. Grav este ceea ce s-a întâmplat cu rapița, cele 4 hectare semănate în campania de toamnă fiind compromise total de gerul de la începutul anului. În luna ianuarie, în județul Suceava s-au înregistrat 10 zile cu temperaturi sub 10 grade Celsius și 4 zile în care mercurul termometrului a coborât sub 24 grade Celsius.
Din cauza gerului
Dezghețul brusc și precipitațiile lichide au adus un alt pericol, cel al băltirii Frigul de peste iarnă a influențat destul de consistent culturile înființate în toamnă. Potrivit conducerii Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, la grâu, din monoliții prelevați și analizați până acum, s-a constatat că producția este afectată în proporție de 15-20 la sută. „Încă nu putem să ne pronunțăm cu siguranță, o situație certă putând fi întocmită atunci când plantele înfrățesc”, precizează directorul executiv adjunct al DADR, Lya Chiriac, purtător de cuvânt al instituției.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii