Potrivit liderului ales, dl Ion Lungu, această echipă va continua programul cu care fosta echipă de conducere a PNL Suceava a câștigat alegerile interne organizate în mai 2005. Dl Lungu a fost numit, din ianuarie, liderul interimar al PNL Suceava, după ce prefectul Orest Onofrei și-a prezentat demisia, pentru a rămâne în administrația publică județeană. La Conferința de alegeri de duminică a PNL Suceava au transmis mesaje de susținere reprezentanți ai PD, PC, UDMR, PNG, Partidul Forța Democrată, dar și din partea societății civile, dr. Ștefan Pușcașu, lider al Pro Democrația Suceava, și Cornel Grosaru, reprezentant al Asociației JUVENTUS. „Palma“ lui Mircea Grosaru Poate cel mai așteptat discurs a fost cel al deputatului minorității italiene din România, dl Mircea Grosaru, fost secretar executiv al PNL Suceava. Domnia sa, care a avut în trecut numeroase “meciuri” cu cei din organizația locală, a venit la tribună și le-a vorbit delegaților în calitate de ales în Camera Deputaților. Cu toate că existau voci care susțineau că va avea un discurs în care va arăta deficiențele din cadrul organizației județene, dl Grosaru a fost suficient de elegant și a făcut doar în final un apel mai aparte către toată sala: “Jos Comunismul!”. Un gest… la fel de aparte a fost făcut de Iulian Angheluș, care le-a dăruit celor din Biroul Județean, în frunte cu președintele, un ceas deșteptător care să le amintească la fiecare ședință că timpul trece și „vin alegerile locale și generale”.
La Conferința Organizației Județene Suceava a PNL
Lideri ai organizațiilor județene ale altor partide s-au înghesuit să transmită mesaje de bine către noul președinte > Discursurile anti-PSD au dominat luările de poziție Fostul președintele interimar al PNL Suceava, dl Ion Lungu, este, de duminică, președinte ales al organizației liberale. El a fost singurul candidat la această funcție, fiind ales împreună cu echipa pe care a propus-o, cu 601 de voturi „pentru”, două „împotrivă”, 16 voturi fiind anulate. Echipa câștigătoare are în componența sa, ca vicepreședinți, pe deputatul de Vatra Dornei, Dumitru Pardău, șeful Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, și președintele Agenției Nucleare, Valică Gorea, iar senatorul Tiberiu Prodan este secretar executiv. Singurul dintre aceștia care a lipsit, motivat, de la ședință a fost dl Gorea, plecat la Moscova, la o reuniune pe teme profesionale. Posturile de membri în Biroul Permanent Teritorial sunt ocupate de dnii Nicolae Vranău, deputatul Sandu Mihai Capră, primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, și liderul tinerilor liberali suceveni, Silviu Camilar, iar membri supleanți sunt consilierul județean Bogdan Cristache și consilierul local Gheorghe Cosmulese.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii