Povești sacre de peste Ocean

După debutul editorial cu cartea A City Upon a Hill – Dimensions of American Culture and Ideology (Suceava 2003), Codruț Șerban, lector univ. drd. la Catedra de Limbi Germanice de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, a publicat la Editura Universității o a doua carte, cu titlul Native Cultures of North America. A Mythological Approach – în traducere liberă: Culturile indienilor din America de Nord. O abordare mitologică. Introducerea intitulată “Native American Mythology: A General Survey” (Mitologia amerindienilor: Privire de ansamblu) pornește de la definiția miturilor, descrise ca fiind acele povești sacre, a căror funcție este de a arăta cunoscătorilor lor cine sînt, de unde se trag și ce fel de viață ar trebui ei să ducă în această lume.

 

Dacă la această defini-ție, dată de un cercetător american, adăugăm și teoria lansată de Mircea Eliade și Pa-ul Ricoeur, conform căreia mi-turile reprezintă, în același timp, și o formă de cunoaștere bazată pe conotații ezoterice și facilitată de puteri divine, vom înțelege de ce ele se îm-part în două categorii, numite de indienii Eskimo “povești vechi” și “povești noi”; de in-dienii Winnebago, “povești sacre” și “povești de spus”; în fine de neamul Pawnee, “po-vești adevărate”, respectiv “povești false”. Miturile din prima categorie cuprind tota-litatea cunoștințelor necesare definirii identității culturale a individului, pe cînd cele din a doua categorie au doar funcția de a amuza pe membrii comu-nității. O observație interesan-tă este aceea că amerindienii preferă să folosească termenii de “tradiție” sau de “poveste sacră” și nu cel de “mit”, de-oarece ei înclină să creadă că toate evenimentele despre care este vorba s-au petrecut cu adevărat. Unele dintre aceste “povești”, niciodată consemnate în scris, nu sînt cunoscute decît membrilor tribului care le-a creat inițial, fiind considerate prea sacre pentru a putea fi împărtășite străinilor. O încercare de sistemati-zare a miturilor nord-ame-ricane din punctul de vedere al răspîndirii lor în teritoriu a dus la delimitarea a șapte arii distincte, locuite de triburi și grupuri de triburi ale căror mi-tologii conțin particularități comune: Subarctic (nordul extrem al continentului), Northeast Woodlands (ținu-turile împădurite din nord-est), Southeast Woodlands (ținuturile împădurite din sud-est), Great Plains (pre-riile din centrul continen-tului), Northeast Coast (țăr-mul de nord-est), California and the Great Basin (California și Podișul Marelui Bazin) și Southwest (Podișul Colorado). Urmează două capitole în-soțite de cîte o serie de texte originale: “Native American Sacred Traditions (Myth in Action)”, adică “Tradiții sacre ale amerindienilor (Mitul în acțiune)” și “Native American Sacred Narratives (Myth as Knowledge)”, altfel spus “Po-vești sacre ale amerindienilor (mitul – cunoaștere)”. Primul capitol oferă o serie de infor-mații-cheie pentru înțelegerea relației complexe dintre in-dienii americani și lumea lor, o lume a spiritelor, benefice sau malefice, care-și fac sim-țită prezența în mod constant, prin intermediul diverselor fenomene naturale. Deși a-ceste populații nu sînt mono-teiste, ele pun existența tutu-ror lucrurilor pe seama unui Mare Spirit sau Mare Mister. Conceptul de “ființă supre-mă” poate căpăta, chiar și în cadrul aceleiași culturi, o serie de interpretări diferite. În continuare, sînt prezen-tate și explicate conceptele de “șaman” și de “șamanism”, precum și o serie de practici și ceremonii specifice indige-nilor din America de Nord: “The sweat lodge ceremony” (ceremonia saunei), “The pe-yote ceremony” (ceremonia cactusului peyote), “The world renewal ceremony” (ceremonia reînnoirii lumii), “The green corn dance” (dan-sul porumbului verde), “The sun dance” (dansul soarelui), “The ghost dance” (dansul spiritelor), precum și diver-sele ceremonii funerare. Sînt invocate și aspecte din viețile unor indieni celebri, cum ar fi Crazy Horse, Sitting Bull, Wovoka și Black Elk. Capitolul dedicat “povești-lor sacre” propune o altă clasificare, triplă, a miturilor: există mituri despre lumea primordială, în care toate fiin-țele vorbeau o singură limbă și se înțelegeau între ele; altele despre începuturile lumii cunoscute nouă, cînd o ființă de natură divină a pregătit Pă-mîntul pentru a fi locuit de oameni, iar pe aceștia i-a învățat practicile sacre; și, în fine, mituri despre lumea contemporană, în care oamenii își duc viața, pe cît posibil, în-cercînd să respecte voința spiritelor. Un punct comun îl constituie însă faptul că toate miturile pornesc de la premisa că universul există din-totdeauna și va exista întot-deauna, împreună cu un Creator Suprem, invizibil, con-ceput uneori ca bărbat, alteori ca femeie, anonim sau avînd un nume care variază de la un trib la altul, dar aflat mereu deasupra tuturor celorlalte ființe spirituale sau muritoare, a fenomenelor naturii și a vieții cotidiene. Capitolul continuă cu prezentarea detaliată a particularităților religioase ale fiecărui neam în parte. Tabelul cronologic al isto-riei amerindienilor din finalul lucrării acoperă o perioadă de mai bine de un mileniu, timp în care indienii americani au trecut prin mult mai multe și mai mari dezastre decît în toată îndelungata lor istorie de pînă la sosirea primilor euro-peni pe continentul american, sub conducerea lui Eric cel Roșu și a lui Leif Ericson (c. 985-1014) și apoi a lui Columb, în 1492. De atunci și pînă la inaugurarea Muzeului Național al Amerindienilor din Washington, D.C., în anul 2001, epidemiile de boli a-duse din Lumea Veche, migrările în masă forțate, răscoalele, războaiele coloniale, crimele, genocidurile și alte atrocități au dus la dispariția unor triburi întregi și la con-siderabila scădere numerică a celorlalte 547. Iată de ce poemul cunoscut cu titlul de “Cîntecul de învins al lui Sitting Bull” ni se pare a fi definitoriu pentru istoria fascinantă și tragică a amerindienilor: “Războinic / am fost / acum / totul s-a sfîrșit / greu / îmi este.” IOANA ROSTOȘ