Poezia

Ca și copiii străzii, cu care împarte data zilei sale mondiale, 21 martie, poezia are o uluitoare rezistență la adversități. Spre deosebire însă de ei, subviețuitori, ea este o supraviețuitoare, nu numai grație sângelui său regal, ci și modului în care se privește și, mai ales, în care este privită. Nimeni nu se apropie de o carte de versuri cu dezgust, cu milă ori cu sentimentul implicării în rezolvarea unei probleme. Cel care deschide un volum de poeme o face cu certitudinea, cu speranța unei bucurii, a unui subtil dialog sufletesc, a unor răspunsuri la întrebări nelămurite, cu senzația abordării unei căi superioare spre propria interioritate. De peste un an de când „Scriitorul citește” din autorii preferați și din versurile favorite, în fața publicului de colegi de condei și de iubitori de literatură, la Librăria din Suceava a Uniunii Scriitorilor din România, trăiesc pe viu acest miracol al supraviețuirii ei.

 

La prima întâlnire, Carmen Veronica Steiciuc a ales pentru lectură varianta unui poem eminescian, după o rotire a Pământului în jurul Soarelui, Emil Satco, o altă variantă a aceluiași poem, dintr-o carte veche de peste jumătate de secol, salvată de la topire și legată cu infinită dragoste și infinit respect. Doi cititori din generații diferite… Poezia nu are nevoie de mai mulți, dar continuă să aibă cu mult mai mulți și prin aceasta să fie și când noi nu mai suntem. Ziua ei mondi-ală precede (ca să anunțe, spun cititorii lui) sărbătoarea nașterii, la 31 martie, a lui Nichita Stănescu, cel mai mare poet de după Eminescu, pentru ca să-l cităm, din toată inima, pe Alex Ștefănescu. Cu doi ani mai mare decât Nicolae Labiș, ar fi împlinit 73 de ani. Doar că poeții mai pleacă. Poezia însă rămâne.