Pacea socială și războinicii ei

Nu este deloc adevărată aserțiunea potrivit căreia politica este fatalmente murdară. Ea ne orânduiește viața prin normele pe care le impune, ea împarte resursele care ne aduc mai binele, dacă nu neapărat în casă (deși, și acolo), măcar până la poartă. În principiu, politica este, trebuie să fie o permanentă, asiduă și nobilă încercare de a crea pacea socială, pentru că menirea ei este să armonizeze cele mai diferite interese din perimetrul social și moral al unei comunități. Care nu are nici un interes să se sfâșie, ci să trăiască cât mai bine și în tihnă. Este evident că politicienii trebuie să fie pătrunși de această noblețe sau măcar să aspire mereu către rigorile a-cesteia. Deveniți persoane publice, ei trebuie să-și asume ipostaza de model, tot ce fac, spun sau gândesc căpătând putere de exemplu. Un exemplu mai ales pentru tânăra generație, care nu ar trebui să intre în Europa având magiștri de două parale.

 

Știm foarte bine că persoanele noastre publice nu au făcut întotdeauna școli (nici mă-car politice) înalte, dar buna creștere, miezul acela consolidat în cei șapte ani de acasă pot constitui baza unei minime moralități, pe care se sădesc cunoștințele politice esențiale pentru un ales. Ținta oricărei politici res-ponsabile este, deci, pacea socială. Aceasta poate fi tulburată de dispute între pro-tagoniștii politici pe cele mai diverse teme: impozit agricol, trotuare la sate, școală, iazuri, impozit unic, alegerea demnitarilor, averile acestora, utilități și mediu, rolul familiei în viața alesului, maxi-taxi, bordeluri, inundații, șarpante etc. Aceste dispute pot fi aprige, dar presupunând neapărat argumente, dovezi și decența în limbaj. Sunt prea serioase și profunde consecințele unei decizii politice rezultate din aceste dispute, pentru ca cineva acolo, sus, să se joace cu viața și destinul unei comunități, ale unei părți a acesteia sau, într-o reală democrație, cu cele ale unui singur individ. Se comportă astfel aleșii noștri? Simt ei responsabilitatea fiecărui gest făcut, a fiecărui cuvânt rostit? Spectacolul oferit, în ultima vreme, în presa suceveană de către unii dintre aceștia dovedește clar contrariul. Circul local îl imită în bună măsură pe cel transmis de televiziunile cen-trale. Nu poate fi vorba de dispută politică în elementarul înțeles al sintagmei atunci când nu se discută idei, ci se jignesc persoane, când se aduc acuze grave, dar nu se aduc argumente, când alesul se substituie organelor îndreptățite, dând aprioric sentințe, când se caută epitete din ce în ce mai jignitoare, când se neagă adevăruri evidente cu o nonșalanță trădând infantilismul (pentru că ne este greu să acceptăm că suntem considerați de-a dreptul proști), când se atribuie responsabilități inexistente, criticând calul pentru lungimea urechilor și nu măgarul, când pentru aceleași merite sau nereușite unii sunt ridicați în slăvi sau scuzați cu mărinimie, iar al-ții – coborâți în șanț. Nu știm dacă județul Suceava are un statut „special” din perspectiva acestui gen de a te bate pentru ideile tale politice. Dar este regretabil că se ignoră o tradiție a Bucovinei („majoritară” în acest județ), care, asimilând rigoarea nemțească, a coborât rar, politicește vorbind, în jgheabul (ca să nu-l numim altfel ) din care se hrănesc suinele. Și, dacă noi, presa, tot avem în Cetate dreptul la o opinie, atunci ne simțim datori să atragem atenția concetățenilor noștri aflați în vremelnice fotolii că a te înfrâna este deopotrivă o măsură a inteligenței și a bunei creșteri. Care, pentru noi, membri ai unei comunități electorale civilizate, contează. Mai mult decât – de-și mană cerească pentru ziariști – nevoile lor de exhibare.