Scriitorul

Nu numai pentru că ieri a fost Ziua Mondială a Scriitorului, m-am gândit la o carte și la autorul ei. Probabil singura din ultimele decenii în zona noastră care a stârnit puncte de vedere radicale, clamate cu pasiune, înainte de ieșirea de sub tipar. Este vorba de „Un secol de arte frumoase în Bucovina” de Valentin Ciucă. Despre carte, am doar atât de spus: pictorii nu-și pot alege veacul, iar veacul, oricare ar fi, rămâne destul de mare ca să încapă în el și maeștri și meșteri. Poți să fii meșter și să te crezi maestru, se poate și invers, dar rar se întâmplă să te înșeli asupra crea-ției contemporanilor tăi. Iar până la urmă, contează verdictul secolului următor, al secolelor următoare. Îndreptându-ne spre autor, nu pot să uit întâmplarea care, din tinerețe, i-a marcat maniera critică. Obosit, emoționat de efortul aranjării expoziției sale, un pictor a leșinat la vernisaj.

 

Descumpănit, Valentin Ciucă, cel care i-o prezenta, s-a gândit că, pe fondul unei sensibilități exacerbate, proprie artiștilor adevărați, leșinul artistului putea fi cumva și consecința uneia din observațiile critice formulate în cuvântul său. De atunci, într-un discurs rafinat, elegant și prin eleganța înnăscută a lui Valentin Ciucă, rezervele au părut estompate, însă bunul ascultător a fost întotdeauna în măsură să le perceapă și să le înțeleagă importanța. Ca și cartea sa dedicată Iașilor, și aceasta, despre Bucovina, își propune reconstituirea ansamblului, nu ierarhizarea operelor. A fi sau a nu fi în cartea lui Valentin Ciucă nu poate fi expresia unui act de voință, atâta vreme cât artistul există sau nu în galerii de artă, colecții, albume. Dar a scrie sau nu despre tine, a scrie într-un fel sau altul este ceva ce ține numai de autor. Pentru judecățile sale de valoare, numai Valentin Ciucă va fi judecat în vremea care vine. Este un risc al scriitorului în genere, un risc pe care eseistul, criticul și-l asumă de o viață, de când numele îi apare pe un articol, un studiu, o carte. Un risc cu atât mai mare, cu cât din ce în ce mai bine se știe și știe că în arta românească nu poți să nu ții cont de Valentin Ciucă.