Zilele Babelor

Numele popular al lunilor trădează o zestre mitică, ex-primată prin alegorii sau personificări în personaje tinere sau bătrâne care, prin înfățișare și comportament, redau un anumit grad de divinizare a fenomenelor meteorologice. Dacă lunile de iarnă apar sub înfățișarea unor personaje capricioase și ciu-date, cele de primăvară sunt redate prin închipuiri mai generoase, tinere și mai pline de energie (Mărțișor pentru luna Martie, Prier pentru aprilie, Florar pentru mai). Luna martie este un segment din calendar redată în tradiția populară destul de ambiguu; fie prin Mărțișorul cel tânăr, fie prin moșul Mar-tie, răutăcios și hâtru, răz-bunător, căruia îi place mereu să-și bată joc de semenii lui. Astfel, își bate joc de Prier (a-prilie) pe care-l invită la un ospăț. Prier pornește cu că-ruța, dar amfitrionul Martie s-a pus pe nins, încât cel in-vitat este nevoit să se oprească și să-și construiască o sanie, după care Martie a stârnit o ploaie mare, obligându-l să-și înjghebeze o luntre spre a ajunge la destinație. Din această legendă reiese tocmai aspectul capricios al lunii martie.

 

Luna martie începe sub patronajul Zilelor Babelor, nouă la număr, niște repre-zentări fantastice ale meteoro-logiei populare ce simboli-zează alternanța dintre îngheț și dezgheț. Dintre aceste nouă babe, cea care iese în evidență este Baba Dochia. Aceasta întruchipează un personaj mitologic feminin, cu fire foarte răutăcioasă și încăpă-țânată, care, în ciuda con-dițiilor nefavorabile, sfidând totul, începe să urce cu oile pe munte. Dar Martie, ca s-o pedepsească, o ademenește, încălzind treptat primele zile ale lunii, pentru ca apoi să împrumute trei zile friguroase de la Februarie, înăsprind timpul, iar Dochia îngheață împreună cu oile sale. Acest exemplu, al Dochiei, ilus-trează simbolic instabilitatea vremii la trecerea de la iarnă către primăvară, făcându-se aluzii și pentru restul timpului. După Zilele Babelor (1-9 martie), urmează cele ale Moșilor (9-17 martie), zile ce le reduplică pe cele prece-dente, dar care, sub raport me-teorologic, sunt mai blânde, se simte deziernarea, ele fiind mult mai suportabile și pentru că sunt patronate de moși, reprezentări mitice mai bune, blânde și îngăduitoare. Des-pre moși s-a cristalizat credin-ța că succed babelor, fiind onorați cu datini pe măsură, mărturie fiind ritualurile specifice acestor zile, la 9 și 17 martie. Cât privește Baba Dochia, acest personaj mitologic a stârnit multe controverse privind etimologia și originea. Astfel, Dochia ar deriva din mucenica Evdochia, ce figu-rează în calendarul ortodox la 1 martie, preluată din calendarul bizantin. După alte păreri, ea ar fi fost fiica lui Decebal, urmărită de Traian până pe muntele Ceahlău. Legendele Dochiei sunt pre-zente la nivelul tuturor ge-nurilor literaturii populare (colinde, legende, balade). Cât privește originea acestor legende sunt mai multe ipo-teze, cea de bază fiind de ori-gine traco-dacică, dar existând și opinii conform cărora Do-chia ar fi de origine greacă, datorită asemănării cu legenda Niosei, sau chiar mai târzie, de origine bizantină. Deși cul-tul Dochiei e cunoscut și în alte părți (la bulgari, sârbi, greci, albanezi), cert este că Dochia reprezintă o zeitate populară carpatică, legendele sale circulând sub forma multiplelor variante pe întreg spațiul carpatic, în Bucovina, Maramureș, Transilvania, Ol-tenia, Vrancea etc. Amintirea moșilor, ca di-vinități meteorologice sau cas-nice, a fost mereu o constantă, perpetuată prin transfigurarea lor festivă la sărbătorile popu-lare de peste an, consemnate în rituri și ceremonii.