„Toate partidele mi-au ceruit să vin la ele”

Interviu cu dl Aurel Mihai Steiciuc, membru marcant al PNL Suceava
– În opinia dv., ce ar trebui să însemne a fi membru al unui partid? – Ar trebui să însemne să ai o anumită credință despre bine și rău și că ai încercat să identifici această credință cu un partid. Dacă dorești să fii un membru activ și să ai o funcție în acel partid, înseamnă că știi cum poți să arăți și altuia că ceea de crezi și tu este bine. – Cât de moral poate fi cel care conduce un partid? – Problema moralității în societatea românească nu se rezumă la conducerea partidului. Din păcate, cei peste 50 de ani de comunism au distrus preceptele morale ale societății românești, Pot să dau și un mic exemplu: dacă până în 1944-1945, cel care fura era numit hoț, în perioada comunistă a fost numit „băiat descurcăreț”. Până și preotul te absolvă de păcat dacă furi de la stat. Am trecut într-o societatea capitalistă, după seismul social din decembrie 1989, dar „băieții descur-căreți” au rămas. Preceptul moral în ceea ce-i privește pe hoți s-a schimbat în societatea românească și astăzi sunt numiți… oameni care se descurcă. – Sunteți membru al unui partid…
 

– Sunt liberal. Am început să fiu cunoscut în politică într-un partid social-liberal, Alianța pentru România. Apoi, datorită evenimentelor politice, am ajuns în PNL. Vreau să precizez câteva elemente din istoria neamului meu care pot să-mi justifice acțiunile. Bunicul din partea tatălui a fost toată viața primar liberal (Căli-nești-Cuparencu), iar bunicul din partea mamei a fost șef de cuib la legionari. Așadar, nu pu-team să fiu un om de stânga. Asta nu înseamnă că nu accept social-democrația, pe care o respect. Pot să și lupt pentru ea atâta timp cât este curată. Eu nu am nimic cu social-demo-crația. Am eventual cu corupții din so-cial-democrația română. Nu-mi doresc o ca-rieră politică. Sunt om de afaceri, am peste 100 de angajați cărora trebuie să le asigur salariile și până la moartea am probleme suficiente ca să nu-mi mai trebuiască și altele. Vreau însă să particip la viața politică pentru a avea conștiința împăcată că am încercat totul pentru a schimba clasa politică și că cei care merg în administrația locală și în Parlament merită mai mult de 51% acest lucru. Spun 51% pentru că astăzi, în so-cietatea românească, cel care face 51% pentru societate și numai 49% pentru el devine erou național. – Câți dintre parlamentarii români sunt „eroi naționali” și câți sunt pentru afacerile lor? – E o întrebare care mă somează să fiu sincer, chiar dacă sinceritatea mea mă va costa. Puțini sau aproape deloc. În orice partid politic sunt oameni care fac numai politică și oameni care fac politică ca hobby, iar majo-ritatea membrilor de partid sunt numai membri de partid. Este uman ca cei care trăiesc din politică să considere că trebuie să facă orice pentru a rămâne acolo. Nu știu dacă este bine sau rău, dar luptele interne în orice partid există. Problema cea mai importantă este dacă aceste lupte interne respectă vreun regulament, criteriu etc. sau nu. În momentul în care nu respectă nimic (valoare, imagine, muncă), atunci, în timp, partidul respectiv va pierde. De aceea, este foarte important pentru orice partid să promoveze oamenii care au proiecte pe termen mediu și lung, și nu pe cei care au proiecte pe termene scurte și foarte scurte. – Dumneavoastră sunteți om de afaceri. Aveți nevoie de imaginea omului de afaceri sau de cea a omului politic? – Nevoie nu am de nimic. Societatea care mă reprezintă este binecunoscută în Europa și majoritatea contractelor de desfacere le am cu Europa de Vest. Ca om politic am spus ce am avut de spus atunci când, cu APR-ul, am luat locul 2 pe județ la alegerile locale. După un an și jumătate de când nu mai am funcții politice în PNL, am fost nominalizat de către populația municipiului Suceava pe locul al șaselea între politicienii suceveni. – Veți mai candida pentru o funcție politică și pentru Parlament la urmă-toarele alegeri? – Personal, relația mea cu PNL este una incertă. Nu cunosc poziția partidului față de mine. Acum un an și jumătate am fost sus-pendat din funcțiile pe care le aveam în PNL, pe baza unei hotărâri unilaterale. Am făcut contestație la vremea aceea, la care, conform statutului, ar fi trebuit să primesc un răspuns în 30 de zile. A trecut un an și jumătate și nu am primit niciun răspuns din partea partidului. Încă mai aștept acest răspuns și, după aceea, vă voi răspunde la întrebare. – În așteptarea hotărârilor luate de propriu partid, au existat alte partide care v-au curtat? – Toate partidele mi-au ceruit să vin la ele, oferindu-mi de la funcția de vicepreședinte pe județ, la cea de secretar general adjunct pentru Moldova. – Ce vă propuneți pe viitor în ceea ce privește opțiunea politică? Rămâneți la liberali? – Prin structura mea, sunt mai mult un om de centru, chiar și zodia mea este Balanța. Atâta timp cât mai există speranță, voi face politică. În momentul în care voi considera că nu mai există, mă voi limita la munca mea în cadrul societăților pe care le conduc. Interviu realizat de Mihai VICOL

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI