Prieteni sau criminali ?

Plantațiile rutiere contribuie la siguranța circulației, deși multe accidente cu urmări grave se produc prin ciocni-rea mașinilor de copacii de pe marginea drumurilor > Anul trecut, spre exemplu, în județ au avut loc 9 accidente prin coliziunea cu copaci, în care au murit 10 oameni și 4 au fost răniți grav > În pofida acestor evenimente rutiere grave, în toată legislația de profil din 1953 și până la zi se vorbește de necesitatea plantațiilor rutiere > Însă, pe parcurs, fără voie… oficială, vom ajunge ca în Occident, fără copaci în zona de siguranță a drumurilor Autoturismul înaintează ca un bolid, încât cel din urma lui se lasă păgubaș și nu-i mai ține trena. Deodată, la o ușoară curbă la stânga, cu gheață pe carosabil, șoferul vitezist nu-și mai poate controla autoturismul și inevitabilul se produce. Când mașina rămasă în urmă ajunge acolo, șoferul ei vede că bolidul s-a proptit într-un copac. Sare să dea primul ajutor, dar nu mai are cui; cel de la volan, la impactul autoturismului cu arborele de pe marginea șoselei, a fost strivit… Între timp, opresc și alți șoferi, toți dându-și cu părerea, emițând concluzii: „Probabil avea 150 la oră” și altele asemenea, însă părerea dominantă a fost: „Dacă nu era copacul, nu murea”.

 

Așadar, până la urmă, copacii de pe marginea drumurilor ar fi de vină, și nu cei care conduc nebunește! Totuși, dacă n-ar mai fi copaci pe margine, s-ar reduce numărul accidentelor cu urmări așa de grave? După cum am aflat de la dl comisar Laurențiu Hermeniuc, șeful Poliției Rutiere a municipiului Suceava, anul trecut, în județ s-au produs 9 accidente prin coliziunea cu copaci, în care au murit 10 persoane și 4 au fost rănite grav. Dacă în zona de siguranță a drumurilor n-ar fi fost copaci, cei 10 oameni ar fi fost și acum în viață, iar ceilalți 4 n-ar fi suferit pe patul spitalului săptămâni în șir sau tot și-ar fi găsit sfârșitul, respectiv tot ar fi fost acci-dentați într-un fel sau altul? Greu de spus. Cert este că tot mai mulți conducători auto și nu numai ei sunt convinși de vina bieților copaci, venind cu exemple din țările vestice, unde, spun ei (n-am fost, ca să știu) nu există arbori pe marginea șoselelor. La noi, de când am făcut ochi, am văzut numai drumuri cu copaci. Și, când eram mic, pentru că în zona mea se purtau, mai ales în iernile grele, poveștile cu lupi hămesiți de foame care atacau oameni, am găsit și explicația existenței plopilor de pe marginea drumului dintre satul meu și cel vecin: oamenii atacați se puteau urca în plopi… Sigur, altul a fost scopul plantării acestor arbori… Dl RADU AVĂDĂNEI, directorul general al Direcției Județe-ne de Drumuri și Poduri Suceava, ne-a spus că plantațiile rutiere sunt legiferate încă din anul 1953, prin Decretul nr. 142 din 20 aprilie 1953 privind construirea, modernizarea, întreținerea și administrarea drumurilor publice, în care se spune că „fac parte integrantă dintr-un drum și sunt supuse acelorași pre-vederi: podurile …, plantațiile de pe marginea drumurilor și de pe zonele de protecție ale acestora…”. Ulterior, în 1969, au apărut Instrucții privind plantațiile rutiere, emise de către Ministerul Transporturilor (Direcția Generală a Drumuri-lor), unde apare definiția plantațiilor rutiere și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească acestea. Aflăm astfel că prin plantații rutiere se înțeleg toate amenajările cu arbori, pomi, arbuști, liane, plante perene și înierbări care se realizează pe zona drumurilor sau în imediata lor vecinătate, pentru a contri-bui la îmbunătățirea condițiilor de circulație, la conso-lidarea și înfrumusețarea drumurilor respective. Dar, între multele condiții pe care trebuie să le îndeplinească plan-tațiile rutiere, nici una nu se referă la posibilitatea adăpostirii oamenilor de lupii flămânzi, cum credeam eu! Iată, aceste plantații trebuie • să se încadreze în peisajul înconjurător • să contribuie la siguranța circulației, prin jalonarea drumului, în special pe timp de iarnă și de ceață • să îmbunătățească aspectul estetic al zonei, evitând monotonia • să mascheze aspectele neplăcute și suprafețele degradate din vecinătatea drumurilor (!) • să scoată în evidență obiectivele turistice, lu-crările de artă etc. • să asigure protecția taluzurilor erodabile • să rețină zăpada și praful purtat de vânt, prevenind depu-nerea lor pe platforma drumului • să realizeze un microclimat favorabil • să apere drumul și călătorii de arșița puternică a soarelui • să servească drept adăpost faunei (deci, să aibă lupii unde se adăposti?!) • să producă lemn, frunze, flori sau fructe utile economiei naționale. Dl director general Radu Avădănei menționa că, în mare, tot ceea ce înseamnă legislație ulterioară, s-a modificat, dar foarte puțin, în privința acestor plantații de pe marginea drumurilor. Spre exemplu, în Legea nr. 13 (a drumurilor) din 26 iulie 1974, care, în cea mai mare parte a sa, este în vigoare, se face referire la zonele de siguranță, care sunt destinate pentru semnalizare sau alte scopuri legate de exploatarea drumurilor și de siguranța circulației, precum și pentru plantații rutiere executate potrivit normativelor în vigoare. Deși e greu de înțeles de ce în zona de siguranță trebuie să fie copaci, în care să te poți izbi. Apoi, Ordonanța nr. 43/1997, cea pe care ne bazăm noi, acum, spune că fac parte integrantă din drum: podurile…, plantațiile rutiere…, precum și terenurile care fac parte din zona dru-mului, mai puțin zona de protecție. Iar în Ordinul 44 din 27 ianuarie 1998 al ministrului transporturilor se mai adaugă un rost pentru plantațiile rutiere: pentru că drumurile, prin lucră-rile de exploatare și întreținere, pot afecta calitatea solului prin modificarea structurii, modificarea habitatelor, întreruperea căilor de deplasare a faunei etc., se vor realiza plantații rutiere pentru protecția solului. În 1998, apare Ordinul nr.47 (27 ianuarie 1998), care are un capitol special referitor la condițiile de amplasare a pomilor în zona străzilor din localitățile urbane și rurale, iar în 15 mai 2000, Ordinul nr.346, privitor la activitățile de administrare, exploatare, întreținere și reparații la drumurile publice, care are și capitolul plantații rutiere. Acestea sunt capitole pentru care trebuie prevăzute fonduri, în vederea realizării celor menționate. În fine, Legea nr. 47 din 17 martie 2004 face și ea referire la plantațiile rutiere și terenul aferent. După cum se vede, există o întreagă legislație privitoare la acest aspect. De ce ne-am referit la toate aceste acte normative? Pentru a observa că și după 1990, când mai ales demnitarii au făcut nenumărate vizite în Occident și au putut vedea ce au dru-murile de acolo pe margini (parapeți, bare sau garduri de protecție, în zona pădurilor etc.), în legislația românească s-au păstrat prevederile referitoare la necesitatea plantațiilor rutiere. Așa că nici Consiliul Județean Suceava n-avea cum să facă abstracție de aceasta. Și a lucrat pentru îmbunătățirea siguranței circulației. Cum? Plantațiile rutiere de pe drumurile județene sunt îmbătrânite, prezentând pericol de prăbușire peste carosabil – preciza dl Radu Avădănei. De aceea, CJ Suceava a procedat la înlocuirea lor, prin defrișarea masivă a plopilor care erau foarte scorburoși și plantarea de puieți. Am organizat licitații în acest scop, ultima având loc anul trecut, când s-au licitat două trasee (Mușenița spre Frătăuți și Moara-Liteni-Drăgoiești-Berchișești). Banii obținuți din tăieri au fost dirijați tot spre lucrări de drumuri. De altminteri, noi n-am avut voie să tăiem acești copaci de pe marginea drumurilor, fără să ne luăm obligația față de Agenția de Protecție a Mediului că vom planta alții în loc, ceea ce s-a și întâmplat pe majoritatea celor 1.136 km drumuri județene. Dar, ca orice lucru pus pe margi-nea drumurilor (a se vedea și indicatoarele rutiere), și aceștia au sfârșit prin a fi furați sau distruși. Totuși, dacă citim cu atenție condițiile impuse de Instrucție, vedem că aceste plantații sunt necesare. Însă, noi primim foarte multe cereri din partea persoanelor care dețin terenuri lângă drumuri, prin care se solicită tăierea acestor copaci, pentru că fac umbră, le afectează culturile ș.a.m.d. Cererile sunt numai pentru zone-le unde avem arbori. Unde avem pomi fructiferi (nuci, cireși sau meri), nici un proprietar de teren nu cere să fie tăiați. Am avut perioade, în iernile foarte grele, când ne-am trezit cu foarte mulți copaci tăiați ilegal. Aceste fapte sunt considerate furturi și pedepsite ca atare. De fiecare dată am făcut înștiințări către posturile de poliție de pe raza administrativ-teritorială în care se afla drumul, poliția făcea cercetări, dar făptașii n-au fost găsiți… Ce se întâmplă cu plantațiile rutiere tinere? Nici plantațiile noi nu prea au șanse de a rezista în timp. Pentru că fie sunt rău-voitori care rup puieții, fie sunt oameni care dau drumul la animale și-i distrug, deși puieții sunt ocrotiți cu gărduț de 1,20 m înălțime. Dar cum lemnul folosit este numai bun pentru cozi de mături, lopeți etc., acestea dispar imediat. Spre exemplu, prin 1999-2000, pe drumul de la Spătărești spre Cornu Luncii și Păltinoasa (predat ulterior la „Naționale”), am făcut o încercare și am plantat pomi fructiferi. Câtă vreme s-au făcut reparații pe drumul respectiv, deci oamenii de la drumuri lucrau ziua, acolo, pomii au rezistat. După ce s-au terminat lucrările, au dispărut aproape 400 de copaci. Dar nu contează în ce zonă a județului plantăm; peste tot se produc distrugeri (puieți rupți, scoși și aruncați în șanț, mâncați de vite). Totuși, eu cred că e bine să fie copaci pe marginea drumu-rilor. Mai ales în iernile grele, cu ninsori abundente și viscole puternice, plantațiile rutiere sunt foarte necesare, pentru că, fără ele, la deszăpezire nu ai simț de orientare, nu mai știi unde-i drumul și poți ajunge foarte repede cu utilajul în șanț. La fel și când e ceață densă, te poți orienta după plantația rutieră. Acestea trebuie însă îngrijite. În fiecare primăvară, trebuie toaletate și văruite (în intravilanul localităților, de către administrațiile locale), așa cum prevede Instrucția. Câtă vreme arborii maturi se taie și se fură, iar puieții se dis-trug, mai au viitor plantațiile rutiere? Dl director general Radu Avădănei spune că acestea tind să dispară. În momentul în care facem o plantație tânără, pentru ca aceasta să reziste, ar însemna să angajăm paznici sau să o refacem în fiecare an, dar totul costă bani și nu ne putem permite să facem asemenea lucru. Deci, oricum, în perspectivă, aceste plantații vor dispă-rea. Vor fi numai acele perdele de protecție, în zonele cu pericol de înzăpezire. Dl Radu Avădănei are dreptate. Atâta timp cât din păduri, mai ales din cele care urmează să fie retrocedate, se taie ca-n codru, deși există personal silvic care le păzește, cum să reziste plantațiile rutiere, care nu sunt păzite? După cum bine v-ați dat seama, am vorbit până acum despre drumurile județene. Ce se întâmplă însă pe drumurile naționale care urmează să fie modernizate (și lărgite), cum este DN 17 (E 576)? Dl ing. Dumitru Chiriacescu, șeful Secției Drumuri Naționale Suceava, ne-a spus că pe drumurile naționale care se reabilitează, se taie toți copacii. Însă, după terminarea lu-crărilor de reabilitare, urmează să fie plantați puieți, din 50 în 50 de metri, deci mai rari, imediat după șanț. Ce se va întâmpla cu aceștia? Probabil același lucru ca și cu cei de pe marginea drumurilor județene și (inter)comunale: vor dispărea cu timpul. Și vom ajunge, fără voia noastră, ca în Occident. Unde, după cum reiese din câteva materiale pe care ni le-a pus la dispoziție dl comisar Laurențiu Hermeniuc, se merge pe ideea înlăturării obstacolelor din preajma drumurilor și consti-tuirea unei zone libere, a cărei lățime este în funcție de viteza maximă permisă pe drumul respectiv: unde viteza permisă este mai mare și zona de siguranță trebuie să fie mai mare. Dar acolo, după cum se vede din imaginile redate, pentru reducerea costurilor accidentelor se cheltuiesc sume foarte mari (raportate la posibilitățile României) pentru prevenirea accidentelor cu copacii pe drumurile interurbane, în general pentru prevenirea accidentelor de circulație.