„Psihoza adjuncților”

Reprezentantul Guvernului în teritoriu cere instituțiilor publice să evite să facă politică Prefectul Orest Onofrei a atras, ieri, atenția că reprezentanții unor instituții de stat din județ își „construiesc imagine personală pe bani publici” și le-a cerut să nu încurce activitățile politice cu cele din administrație. Domnia sa a spus, într-o conferință de presă, după prezentarea bilanțului Direcției Silvice Suceava, că activitatea unor reprezentanți de instituții publice nu este prezentă în presă, în timp ce „alții sunt mult prea gălăgioși în fața camerelor de luat vederi”. „Sunt unii care încearcă să-și creeze imagine personală pe bani publici și nu e corect”, a spus dl Onofrei, numindu-l pe inspectorul școlar general adjunct al județului Suceava Niculai Barbă, care este președinte al Organizației municipale PD Suceava.
 

„Dacă unii doresc să candideze în 2008, să facă declarații în timpul liber, sâmbăta, duminica, să nu folosească instituția ca rampă de lansare în viața publică”, a avertizat prefectul. El consideră că, prin acțiunile făcute de dl Barbă, acesta încearcă să se substituie uneori organelor de anchetă, „își depășește atribuțiile și pune într-o lumină proastă Inspectoratul Școlar”. Dl Onofrei a subliniat că prefectul trebuie să vegheze ca instituțiile publice să facă „cât mai puțină politică” și a apreciat că, în județul Suceava, „există o psihoză a adjuncților”. „Se pare că avem o psihoză a adjuncților. Mulți dintre ei sunt mult mai gălăgioși decât șefii lor”, a apreciat dl Onofrei. El a mai declarat că există și șefi de instituții publice care nu au nicio apariție în presă, iar activitatea lor „nu există în public”. „Foarte multă lume vine la Prefectură să rezolve probleme pe care ar trebui să le soluționeze aceste instituții, dar, din cauză că nu se știe nimic de activitatea lor, oamenii nu știu că astfel de instituții există”, a mai spus dl Onofrei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI