„Ateneul artelor”, a doua ediție

Patru muze sub același acoperiș

Cea de-a doua ediție a manifestării „Ateneul artelor” a reunit, sâmbătă, la pensiunea „Casa Albă” din Vama, 4 „oferte” culturale, însuflețite de tot atâtea muze: pictura, poezia, muzica și numismatica (dacă acceptăm că și aceasta poate avea un „spirit inspirator”). După artista Doina Catargiu, locul din galeria instalată în incinta pensiunii a fost ocupat de expoziția lui Anghel Vasile Siminiuc, membru al UAP. Pictor „tânăr și neliniștit permanent”, de o hărnicie „extraordinară”, cum îl aprecia Mihai Pânzaru-PIM, artistul a adus pe simeze „spațiul și sufletul bucovinean”, prin peisagistica „ruptă” din locurile noastre, portretele unor țărani bucovineni și aspecte din „Suceava veche”, a precizat prof. Roman Istrati.
 

Tablourile sale au încadrat fericit colecția de medalii comemorative, aparținând prof. Dan Lohănel, directorul Liceului Particular Nr. 1 Suceava. Organizatorii au menționat că acesta este un „proaspăt împătimit” de numismatică, el începând să adune de acum doi ani aceste prețioase „pașapoarte ale culturii și istoriei românești”, cum spunea prof. Istrati. De foarte mare succes la public s-a bucurat poezia lui Carmen Veronica Steiciuc din cel de-al patrulea volum și cel mai recent, apărut la Editura Augusta Timișoara, „Cu o pereche de oameni noi”. Așa cum aprecia ziaristul Tiberiu Cosovan, în cuvântul de prezentare a autoarei, poeta și-a invitat oaspeții în „universul ei de metafore”, reușind să-i atragă „în spațiul infinit”. Astfel că la final lumea s-a „bătut” să intre în posesia volumelor cu autograf. Muzica și-a avut locul ei la seara de la „Casa Albă”, adusă pe strune de chitară de Sorin Ursan Delaclit, pasionat tenor și caricaturist în timpul liber. Invitații au plecat și de astă dată acasă cu diplomele realizate de secretarul ateneului, artistul plastic humorean Radu Bercea. „Ateneul artelor” a prins viață în ianuarie, dintr-o inițiativă mai veche, la care au subscris Corneliu Petreanu, Mihai Pînzaru-PIM, Roman Istrati, Tiberiu Cosovanu și alții, scopul fiind de a lansa în spațiul turistic și o atmosferă culturală, din considerentul că arta este o formă de prietenie, a spus PIM. Deja se fac planurile pentru ediția a III-a, din 27 februarie, care va fi dedicată primei comemorări a maestrului Ion Irimescu. Dezvăluim doar că vor fi prezentate fotografii inedite cu maestrul.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI