Critica și morala sau invers

În fiecare zi, în ultima vreme, televiziunile ne informează despre ce isprăvi violente au mai săvârșit elevii la școală. Ca să nu treacă nicio zi fără înjunghieri, sex la toaletă, agresiuni cu pumnul și altele. Babele se îngrijorează pe la colțuri, murmurând a dezaprobare în barbă, părinții rămân consternați, fiindcă descoperă în ceasul al 12-lea ce au crescut la sânul lor, iar Cârcotașii îi parodiază. După toate astea, a fost suficientă o recomandare de sus, de la MEC-ul reformator, și ne-am pus pe treabă în direcția stârpirii violenței în școli. Primăria municipiului va suplimenta, de unde n-are, numărul de jandarmi, primarii musai vor prinde la anul în buget bani pentru paza școlilor, patrule înfrățite al jandarmilor și polițiștilor vor „defila” de zor pe lângă școli, chiar și sâmbăta și duminica.

 

În final, am putea lua de bună concluzia generalului-adjunct al IȘJ Suceava Niculai Barbă: “Școala este bolnavă și nu se poate trata singură!”. Am putea, dar, înainte de a face asta, ar trebui să stăm oleacă și să încercăm să cugetăm drept: școala nu se află pe o insulă pustie și nici nu s-a infectat singură cu racilele pe care le înfierează acum televizorul. Dacă tot o facem pe moraliștii și arătăm elevii cu degetul, să ne amintim că ei trăiesc printre noi și învață de la noi. De la modelele pe care le oferim noi, sau televiziunea, sau alte media sau… Și nici n-ar fi drept să generalizăm formulând un diagnostic atât de sever. Am uitat de olimpicii de la “Ștefan” sau “Petru Rareș”, de talentele de la Liceul de Artă sau performanțele elevilor de la LPS, obținute toate alături de dascălii lor? Să punem în balanță cele bune și cele rele ale elevilor și să vedem de se înclină mai tare talerul cu semnul negativ. Abia atunci, noi, moraliștii, am putea să dăm verdictul. Dar nu înainte de a ne face “mea culpa!