Despre entuziaști, cu moderație…

S-a încheiat, recent, Târgul de Carte “Gaudeamus”, aflat la a XII-a ediție. Ceea ce înseamnă 12 ani de supreme încordări intelectuale prin care un grup de nebuni frumoși ai Radioului public au pus, pe scena festivă a culturii românești, produsul suprem al civilizației, cartea noastră cea de toate zilele. Au fost zile minunate, cu sute de edituri expunându-și produsele, cu premii, la sfârșit, și mai ales cu 75.000 de vizitatori iubitori ai cuvântului scris. Felicitări solidei instituții care este Societatea Română de Radiodifuziune, dar mai ales acestui soldat al culturii, pe nume Vlad Epstein, creierul și inima fenomenului numit “Gaudeamus”. Și ce straniu și minunat fenomen, acela că pentru carte se bate, la cel mai înalt nivel, slujitorul român nr. 1 al undelor hertziene!

 

În zilele “Gaudeamus”-ului, la instigațiile fostului președinte Ion Iliescu, a fost lansat “Forumul național pentru dezvoltare-durabilă și protecția mediului”, viitor element de societate civilă, pe care dl Ion Iliescu îl vede ca pe organismul care, îmbrățișând societatea noastră dincolo de frontierele partidelor, va convinge românul simplu că este valabilă doar strategia de dezvoltare care ține cont de economie, firește, dar și de om și de mediul înconjurător. Să privim înainte, să lucrăm și să luptăm pentru dezvoltare, dar să ținem cont de faptul că ceea ce avem a construi trebuie să fie de folos urmașilor urmașilor noștri – aceasta a fost ideea Forumului. Și s-ar fi încheiat totul ca într-o întâlnire decentă de doamne elegante (parlamentari) și domni bine îmbrăcați (idem), dacă președintele Academiei Române, profesorul Eugen Simion, n-ar fi atras atenția asupra prăpastiei care se cască între urban și rural, a faptului că 14% din satele noastre nu au curent electric (în anul 2005!) și că doar 10% din casele sătești au apă curentă. Am luat și eu cuvântul și am descris, pentru distinsa adunare, noua școală a lumii, v-o “desenez” și dumneavoastră. Ea are acum, în mare, doar trei “clase”: cea de cunoaștere (knowledge), cea de îndemânări practice (skills) și cea de spiritualitate. Primul tip de lecție se face mai bine la noi, orele de matematică, fizică, biologie, limba română etc. sunt de nivel bun, doar că… un studiu internațional – TIMSS – clasează România pe locul 27 (din 43 de țări în care s-a făcut sondajul) – deci nu chiar grozav… La al doilea tip de lecție nu stăm mai bine, dimpotrivă, cât despre cel de al treilea, cel legat direct de dezvoltare durabilă, ce să mai vorbesc… Aceasta este situația educației prin școală, cea numită formală. Cea non-formală, adică a familiei, depinde de cadru: sărăcie sau bogăție, mediu cu puțină cultură sau intelectual, sat sau oraș – toate contează în “construirea” românului de mâine –, dar în mai mică măsură decât în trecut, deoarece peste familie intervine, teribil de puternică, cea de a treia formă a educației, cea informală, pe care o aduce peste mințile copiilor noștri mass-media, a IV-a putere din statul planetar. Or, fără a “îmblânzi” mass-media – prin legi și luări de poziții – făcând-o să se lepede de promovarea mizeriei, violenței, trivialului, nu vom reuși să inducem în sufletele tinerilor mentalitatea de învingător și constructor social, cea pe care o reclamă dezvoltarea durabilă. Suntem, deci, într-un moment în care Partidul Părinților (tați și mame ai celor peste 4.000.000 de elevi și studenți români) trebuie să vină și să ceară Parlamentului, Consiliului Național al Audiovizualului, organismelor de presă (Uniunea Ziariștilor Profe-sioniști, Clubul Român de Presă, Socie-tatea Ziariștilor Români) întoarcerea spre normalitate a puternicei bresle a slujitorilor (și patronilor) de presă. Mai ales obligarea instituțiilor publice – SRTV, SRR – în a sluji publicul se impune, dacă vrem ca ele să servească cu adevărat informării și educării. Toate documentele, strategiile, tacticile de implementare a dezvoltării durabile există – am atras atenția – la UNESCO, organismul internațional al intelectualilor lansând chiar, pentru perioada 2005-2014, “Deceniul de Educație pentru Dezvoltarea Durabilă”. Să le aplicăm, să punem u-mărul la acțiuni concrete, nu doar la elaborarea unor lucrări de bibliotecă – și vom avea rezultate și în privința scoaterii României din gunoaiele în care pare iremediabil scufundată și la realizarea unor mari lucrări, a unor orizonturi largi, care să-i cheme pe români la regândirea, reproiectarea și re-construcția țării. Am făcut și trei propuneri concrete. Prima: masa de prânz a elevilor români. Cu circa 250-300 milioane euro (adică echivalentul celor două nave maritime “second-hand” pe care – în mod stupid – le-a achiziționat M.Ap.N. de la Marina Britanică, în 2004) putem da “cornul și laptele”, dar și masa de prânz tuturor elevilor și studenților țării. Cu rezultatele: sănătate, frecvența 100% a orelor de școală plus, peste toate, încă 2-3 ore, zilnic, pentru a se preda tineri-lor, atrăgător (TV, radio, internet) su-biecte/teme/discipline opționale, după masa de prânz. A doua propunere: să cablăm – pentru televiziune, telefon, internet – toate locuințele românilor. Cu 100.000.000 euro – sumă mică pen-tru o țară ca România! – facem să circule informația, democrația, permanent, la toate nivelele. Efectul va fi poate cal-culat, peste câțiva ani, ca echivalent cu acela pe care l-a avut încheierea rețelei de căi ferate a țării, adică momentul când România a sărit de fapt din al XIX-lea în al XX-lea veac. A treia propunere s-a legat de o uluitoare declarație a guvernatorului Băncii Naționale, aceea că România nu duce lipsă de bani, căci 17 miliarde de dolari sunt în tezaurul Băncii, doar că noi, românii, nu știm să le cerem! Eu i-am propus dlui Isă-rescu să susțină doar investiția în au-tostrăzi și reabilitarea șoselelor, deci câteva (amărâte) 7-8 miliarde dolari! Căci, se știe, dacă le faci drumuri și poduri, oamenii calcă pe ele, merg pe ele, înaintează pe ele și, în marș, își dezvoltă, își îmbunătățesc viețile. Mi-am încheiat speech-ul, sub privirile încruntate ale auditoriului, cu cuvintele: Iată, curând se împlinesc 16 ani de când oamenii au ieșit în stradă, ca să scape de foame, frig și frică. Și n-au scăpat decât de frică… ALEXANDRU MIRONOV