Problema termoficării, una rezolvabilă de curând

Autoritățile din Vatra Dornei nu pot onora toate cererile de rebranșare sau branșare la sistemul centralizat de termoficare a municipiului și speră că în iarna 2006-2007 situația se va reglementa, după punerea în funcțiune a unei noi centrale termice de cogenerare. Primarului municipiului Vatra Dornei, dl Constantin Huțanu, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că numărul cererilor de rebranșare la sistemul centralizat de termoficare este de 1500, la care se adaugă cereri de branșare la locuințele construite în ultimii ani. Domnia sa a explicat că centrala termică a municipiului, care funcționează pe bază de deșeuri din lemn, produce energie termică la un preț foarte mic, la această centrală fiind racordate aproximativ 1000 de apartamente, instituții, hoteluri sau pensiuni.
 

Primarul a arătat că prin funcționarea acestei centrale s-au făcut în ultimii doi ani economii la bugetul de stat de 30 de miliarde de lei vechi prin eliminarea subvenționării energiei termice, în condițiile în care gigacaloria costă 511000 lei vechi, reprezentând jumătate din prețul național de referință. Dl Huțanu a spus că în fiecare an va fi extinsă rețeaua de termoficare a municipiului, urmând ca în octombrie 2006 să fie pusă în funcțiune o nouă centrală termică de cogenerare, prin proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, ceea ce va soluționa problema termoficării în municipiu. El a arătat că această nouă centrală termică va funcționa cu gaze naturale, lucrările de instalare a conductei magistrale de gaze naturale pe traseul Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc deja debutând. „Sunt deja aduse conductele pentru realizarea a cinci kilometri din traseul de 37 de kilometri din conducta Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc. Proprietarii de terenuri din zonă au înțeles că trebuie să pună la dispoziție terenul pentru această conductă”, a spus dl Huțanu, care a adăugat că singurele probleme care pot apărea sunt cele legate de avizele pentru scoaterea din circuitul forestier a unor suprafețe de teren, traseul conductei trecând (și) prin pădure.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI