„Totul depinde de cât de serios privești lucrurile“

– Stimate domnule prof. univ. dr. Liviu Suhar, ce loc ocupă în viața artistului Liviu Suhar ipostaza aceasta, de profesor? După câte știu, de la absolvire sunteți tot profesor. – Da, am o carte de muncă model, nici o pauză, nici o întrerupere de la catedră. Doar șase luni, cât am făcut școala de ofițeri. În rest, totul este perfect… – Și rar în biografia unui pictor… – Nici concediu medical, nimic, nimic. Și dacă mă gândesc bine, din 1968 până acum sunt destui ani. Aproape 40. Sunt mulți confrați care au combinat existența profesorală cu cea de creație. Dar cred, îndrăznesc să spun despre mine că sunt un unicat, pentru că am fost pus în situația să predau ca profesor toată gama de discipline care aparțin zonei artelor vizuale. Adică să predau caligrafie, să predau desen tehnic, să predau perspectivă, geometrie, istoria artelor, desen, pictură, compoziție.

 

Am funcționat la Facultatea de Construcții, secția Arhitectură, am făcut studiul formelor, cromatologie ș.a. Am predat de toate și pe toate le-am făcut cât se poate de conștiincios. Toate aceste lucruri, pe care alți colegi le refuză de regulă, mie mi-au făcut foarte bine, pentru că m-au obligat să studiez și să aprofundez zone adiacente profesiei, să-mi disciplinez întreaga gândire și nu știu cum, dar ele, până la urmă s-au reflectat și în creație, deoarece creația mea este, așa cum zice lumea, o creație organizată, ordonată ca spirit și gândire. – Nu știu cum se împacă aceasta cu ceea ce critica a numit apetența dv. pentru fantastic, dar, probabil, în final, există un echilibru în toate. – Da, sigur că da, el există în firea noastră. Una nu o exclude pe cealaltă. Dimpotrivă. – Sunt complementare. – Absolut, absolut! Totul depinde de cât de serios privești lucrurile. – Și cât ești de puternic. – Și cât ești de puternic. Și actul de creație și actul didactic. Dacă vrei să faci cu seriozitate și unul și celălalt, lucrurile se interferează la un moment dat și se completează și se produc niște acumulări nebănuite, care ies la suprafață nici nu știi când și unde. – Ați mai fost la vernisaje ale foștilor dv. studenți? – Am mai fost, am și scris. – În general, ați și scris, scrieți… – În afară de coordonarea albumului editat când am împlinit 60 de ani, am mai scos două cărți. Una se numește „Pledoarie pentru obiectul metaforă”, 2003, cealaltă, apărută anul trecut, „Natura moartă în opera lui C. D. Stahi”, iar acum am sub tipar un volum mare, care este, de fapt, teza mea de doctorat și care se cheamă „Natura moartă în pictura românească”. E o lucrare de amploare, de 500 de pagini, structurată pe patru capitole mari, pe o cercetare științifică a fondului de naturi moarte din pictura românească din colecția Muzeului de Artă Iași. Sunt prezenți 50 de artiști și comentate 121 de lucrări, plus un capitol despre propria creație. Va ieși, cum spuneam, o lucrare mare și, de asemenea, foarte scumpă, nu știu cum am să reușesc cu finanțarea, dar sper să mă descurc. Și mai am o colaborare, pe care, într-adevăr, în ultimele luni am mai rărit-o puțin, cu revista „Cronica”, unde public eseuri despre diverși pictori. – Deși spuneți că s-a mai întâmplat, prezența dv. la vernisajul personalei unui fost student, încă proaspăt absolvent al Facultății de Arte Plastice a Universității de Arte „George Enescu” Iași, este o premieră la Suceava. – Da, el, Cătălin Alexandru Chifan a avut îndrăzneala, curajul să mă invite și eu am acceptat. Am acceptat pentru că prin ceea ce face m-a convins că este un tânăr pictor serios, care chiar vrea să facă pictură, așa cum o înțelege el, dar vrea să o facă. – Nu vă întreb de notă, ca la examen, simplul fapt că prof. univ. dr. Liviu Suhar, cunoscutul pictor, a venit de la Iași la vernisajul lui Cătălin Chifan cred că reprezintă, și pentru pictor și pentru public, una foarte bună. Maximă. – Vă mulțumesc. – Și eu vă mulțumesc pentru amabilitatea acestui interviu, dar nu închei până nu aflu răspunsul la întrebarea când veți onora Suceava cu o expoziție. – Am avut o discuție cu Muzeul din Suceava, în această toamnă ar fi trebuit să deschid una aici, dar din cauza unor evenimente triste din familie nu am mai putut. Posibil că am să vin la primăvară. – O să vă așteptăm odată cu primăvara!